27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Weekend-ul trecut a fost un adevărat carnaval politic în România. Evenimentul numărul unu a fost Congresul PNL, la care au luat parte liberalii şi democrat-liberalii. S-a stabilit că deocamdată cele două formaţiuni, adică PNL şi PDL, să fuzioneze, dar în trepte. Cert este că cele două partide de dreapta vor constitui Alianţa Creştin Liberală pentru alegerile prezidenţiale pentru ca mai apoi să fuzioneze şi să creeze marele PNL. Am văzut declaraţii efervescente ale lui Klaus Johannis, altfel o persoană reţinută, care a declarat că a fost creat în sfârşit marele partid de dreapta care va înfrânge PSD-ul. Vasile Blaga, celălalt boss al ACL, nu s-a abţinut nici el să trimită săgeţi la adresa „prietenului” Victor Ponta. De fapt ce înseamnă acest măritiş făcut împotriva propriilor sentimente? Este un fel de replică la celebra zicală românească „fă-te frate cu dracul până treci puntea”. Ca să traduc, sunt convins că după ce-şi vor atinge scopurile politice, adică câştigarea prezidenţialelor şi apoi în 2016 câştigarea alegerilor parlamentare, liberalii şi democraţii se vor certa din nou de la ciolan! Asta se va întâmpla numai în cazul în care ACL va câştiga alegerile. Dacă nu va avea rezultate, Alianţa va deveni istorie. Mă distrează că Ludovic Orban şi Vasile Blaga sau Victor Paul Dobre şi Mircea Toader vor fi colegi de partid. Ce să mai spun despre primarul Marius Stan şi fostul viceprimar Nicuşor Ciumacenco... Am văzut că fostul viceprimar şi-a luat avânt şi a declarat că dacă va deveni primar în 2016 îi va oferi lui Marius Stan postul de viceprimar. Asta este ca şi cum România şi-ar propune să câştige campionatul european de fotbal din 2016 chiar dacă nu a mai ajuns la un turneu final din 2008! M-a mai distrat şi Călin Popescu Tăriceanu cu declaraţiile lui de baron. Fostul motociclist numărul 1 al ţării crede că PNL şi PDL s-au unit datorită lui Traian Băsescu! Nenea Călin, zis şi Barbă Albastră, nu a aflat că Băse este cu PMP, unde şefa, Elena Udrea, vrea şi ea la Cotroceni. Apropo de Nutzi: blonda nonconformistă nu a mai ajuns la Galaţi pentru că juca fotbal pe plajă! Elena din Buzău se pregăteşte pentru meciul cel mare de la final de an. Cristian Diaconescu a fost însă la întâlnirea cu PMP-iştii gălăţeni şi mă întreb: ce o căuta un tip rasat şi cerebral ca Diaconescu alături de Nutzi, blonda de la Drept? La prezidenţiale vrea să participe şi Monica Macovei. Ambiţioasă şi necruţătoare, actuala europarlamentară vrea cu orice preţ să ia parte la cursa pentru cel mai râvnit fotoliu al României. Ce aţi zice de o luptă în turul doi al prezidenţialelor între Elena Udrea şi Monica Macovei? Ar fi un remake după romanul lui Dumas, Războiul Femeilor. Dacă lăsăm gluma la o parte, cele două amazoane nu au nicio şansă la prezidenţiale într-o ţară de misogini cum este România. Vom vedea dacă am dreptate în privinţa luptei pentru prezidenţiale. Vorba lui Caragiale: puţintică răbdare, stimabile!


Articole înrudite