Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis, de curând, că în urma unei anchete s-a stabilit că şapte militari activi au desfăşurat activităţi de mercenariat în Congo, sub comanda lui Horaţiu Potra şi, pentru a pleca în Africa, aceştia şi-au luat concediu de creştere a copilului. În plus, MApN a identificat faptul că 466 de militari rezervişti care provin din rândul Ministerului Apărării au semnat, după trecerea în rezervă, contracte pe diferite perioade cu companii de securitate care au activat în Congo. Aceşti militari au trecut în rezervă la limita de vârstă, prin demisie sau din motive medicale.
În acest context, deputatul USR, Bogdan Rodeanu, a anunţat că a depus un proiect de lege prin care se doreşte să se interzică participarea militarilor, poliţiştilor şi a altor angajaţi din structurile de forţă la activităţi de mercenariat şi pază privată, dacă nu au acordul statului.
„Avem alegeri prezidenţiale în mai, iar statul român trebuie să arate că vrea să elimine orice punct vulnerabil din sistem. Această lege este un semnal clar că vrem să facem ordine în instituţiile de forţă, astfel încât ele să rămână loiale cetăţenilor şi Constituţiei. Am depus un proiect de lege care interzice participarea militarilor, poliţiştilor şi a altor angajaţi din structurile de forţă la activităţi de mercenariat şi pază privată, fără acordul statului. Nu este o măsură simbolică. Este o măsură de securitate naţională”, a anunţat Rodeanu.
Acesta susţine că mercenariatul modern înseamnă mai mult decât luptă armată şi că de fapt este vorba despre acţiuni de influenţă, propagandă, destabilizare. Iar dacă acest tip de activitate scapă controlului statului, se transformă într-un risc strategic.
Proiectul depus modifică legi esenţiale precum Legea securităţii naţionale, Statutul cadrelor militare, Statutul poliţistului, Legea privind poliţiştii de penitenciare şi Codul Penal astfel încât cei care încalcă noile reguli vor răspunde penal, mai ales în situaţii de război sau criză.
„Nu vom permite ca pregătirea, informaţiile şi disciplina din sistemul public să fie folosite în interes privat, fără control. E timpul ca breşele să fie închise - înainte să fie exploatabile”, a accentuat deputatul Bogdan Rodeanu.