Pe măsură ce sfârşitul anului se apropie, moda bilanţurilor şi sondajelor de tot soiul acaparează iarăşi canalele mass-media de peste tot. Nici România nu putea face excepţie de la acest trend, aşa că agenţiile, institutele, birourile sau cum s-or mai fi chemând toate „chestiile” care se ocupă de sondarea de-a lungul şi de-a latul a bietului românaş aruncă pe piaţă, unele peste altele, cifre de toate felurile, care ne fac să ne îngrozim mai dihai decât criza economică ori circul politic veşnic de la malurile Dâmboviţei.
Din păcate pentru noi, românii normali, fără conturi prin Cayman ori Antigua, vilişoare cocoţate pe Croazetă ori pe Promenade des Anglais sau maşini de neam prost înfundate cu duzina în garajele cât catedrala, sondajele de sfârşit de an, deşi sunt numeroase, arată toate cam acelaşi lucru: anume că o ducem mai prost ca niciodată, iar la anul nu se prea întrevăd şanse să ne revenim, ci mai degrabă să ne adâncim şi mai mult în marasmul actual.
De pildă, unul dintre sondajele ieşite recent pe piaţă spune, fără urmă de îndoială, că peste jumătate dintre bugetari sunt nemulţumiţi de salariile pe care le primesc de la tătucul Boc. Aşa o fi, că nu cred că multă lume ar putea fi fericită dacă ar câştiga 5-600 de lei lunar, cum păţesc bieţii vânzători de pe la consignaţiile chioşcărite de „măreţii” patroni de doi lei ai capitalismului mioritic. Pe de altă parte, dacă jumătate dintre bugetari se simt nedreptăţiţi de „aprecierea salarială ” a patronului lor, statul, asta ar putea însemna ori că cealaltă jumătate e constituită din „bugetarii de lux”, pripăşiţi prin fotoliile călduţe ale agenţiilor inutile graţie pupincurismului practicat cu osârdie faţă de dosurile importante din partid, ori că mulţi bugetari consideră că un salariu „normal” ar fi de vreo două ori cât salariul mediu pe economie. În fine, chestiunea rămâne de dezbătut.
Dar, ca să revenim la eternele şi fascinantele sondaje, că doar de la ele plecasem, mai este unul proaspăt ieşit pe piaţă, care se referă la altă stare de fapt a societăţii româneşti: după ce că a intrat în criză până la gât, ţara asta are şi prea puţini angajaţi. Concret, suntem pe penultimul loc în Europa în privinţa numărului de salariaţi din populaţia activă. Iar asta înseamnă că statul încasează impozite mai puţine, că doar n-o fi vreunul dintre lucrătorii pe cont propriu, ca să nu-i zicem „la negru”, fraier să plătească bir la stat. Mai ales că, la cum se conportă statul cu noi, contribuabilii, n-am avea niciunul prea mari motive s-o facem. De ce? Păi, pentru banii cotizaţi la asigurările de sănătate, ce primim, de exemplu? Asigurări că toate or să meargă bine şi sfaturi că ar fi şi mai bine să nu fim nevoiţi să ajungem să ne îmbolnăvim. Cât despre celelalte impozite şi taxe, am văzut de prea mult timp cum ele se duc doar pe diurnele politicienilor navetişti prin cele patru zări, pe laptopuri şi celulare „ultimul răcnet”, dar la fel de utile unui parlamentar precum un ciocan de două kile unui proiectant de nave spaţiale. Este că o ducem bine? Este!
