Alei printre blocuri unde de cum apune soarele îţi bagi lejer degetele în ochi, străduţe lăturalnice unde e periculos seara până şi să ieşi să duci gunoiul, pentru că ori îţi rupi gâtul în gropile pe care nu ai cum să le vezi, ori dacă îţi dă cineva în cap, atunci vezi cel mult stele verzi. Şi toate astea pentru că pentru unele străduţe sau alei dintre blocurile din Galaţi iluminatul public funcţionează bazându-se pe o metodă „eco”, gen lumina lunii, ori pe norocul trecătorului de a se deplasa în beznă. Aşa că e clar că deocamdată iluminatul public, ca şi curăţarea zăpezii pe timp de iarnă sau desfundarea canalizărilor când dă vreo ploaie torenţială, nu sunt servicii de care beneficiază la fel toţi locuitorii oraşului. Pe multe alei şi străduţe din cartierele Micro 19, Micro 18, zona Regiment Siret ori anumite străduţe ce dau în strada Saturn, ca să nominalizăm doar câteva dintre zonele cu probleme, după lăsarea întunericului becurile de pe stâlpii de iluminat public fie nu se aprind, fie se aprind din loc în loc, aşa că lumina chioară furnizată nu ajută prea mult. Cum odată cu schimbarea orei elevii ies în unele locuri pe întuneric de la şcoală, o străduţă ori alee prost iluminată sau unde e beznă de-a dreptul crează un real pericol pentru aceştia. Greu le vine şi bătrânilor sau celor cu vederea mai slabă, pentru că fie se tem să nu se împiedice mergând în întuneric până ce ies la vreo stradă mai centrală, fie le e teamă să nu devină ţinta hoţilor cărora le sunt de ajuns şi câteva sute de metri de beznă ca să acţioneze asupra unei victime împovărate de ani şi orbite de beznă. Acum, ştiu că lumina costă şi că sunt multe de reparat în oraş, dar lipsa iluminatului public, mai ales în această perioadă când se întunecă devreme, ar trebui să fie o prioritate. Acum, am înţeles că se tot fac reparaţii în oraş pentru a se remedia aceată problemă, dar în multe cazuri lipsa iluminatului nu e cauzată neapărat de vreo mare problemă tehnică, ci de lucruri mai mărunte, ce ar putea fi mai rapid rezolvate. Pe de altă parte, dacă era greu să circuli şi la Inelul De Rocadă până acum ceva vreme, deoarece trebuia montat un stâlp de iluminat, ce pretenţii să mai ai la iluminatul public de pe vreo alee lăturalnică?