09 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Îngropaţi în zăpadă. Aşa sunt încă mii de oameni. Aşa poate ne aşteptam să ajungem şi noi, după ce harta întâi s-a îngălbenit în zona Galaţiului, s-a făcut apoi portocalie şi iar a ajuns galbenă. O să răsuflăm uşuraţi, poate, când o să scăpăm de codurile colorate care ne panichează.
Fiecare se descurcă cum poate pe vremea asta. Dacă stai într-un sat uitat de lume, principala dorinţă este să ieşi din casă şi să ai ce mânca şi ce bea. Şi tu, şi  animalele din gospodărie. Dacă stai la oraş iar troienele îţi fac cel mult nervi în trafic sau la parcare, asta mai ales dacă ai ghinionul să stai pe o stradă unde lama nu prea trece, nevoile sunt altele. Poţi chiar să îţi doreşti o lopată mai bună, să ai cu ce să te deszăpezeşti, sau o căciulă mai groasă sau, de ce nu, o pereche de ghete mai călduroase. Nu de alta, dar în ultimele zile, înainte să ningă din plin, gerul era principala problemă. Aşa se facă că, dacă în unele zone oamenii se roagă să aibă ce mânca, în altele, vânzările la articolele de sezon cresc de nu îţi vine să crezi, spre marea mulţumire a comercianţilor care o cam băgaseră pe mânecă. Dacă tot suntem la capitolul comerţ/comercianţi, să nu uităm ce pustiu de bine le-au făcut unora avertizările cu iarna mai grea decât în '54. Acum nu a mai ieşit nicio personalitate să spună ce rău va fi, şi asta pentru că oamenii deja trecuseră prin iad aşa că o avertizare, primită atunci când eşti blocat în casă de zăpadă, nici nu îţi mai este de folos.
Iarna asta, care pe mulţi ne-a îmbolnăvit de nervi, e însă binefacere curată pentru cei fără de griji. Un săniuş, pe la colţul blocului, sau chiar un sejur la schi, dacă ai cum ajunge în vreo staţiune montană şi gata, iarna parcă nu mai e deloc aşa de înfricoşătoare. O să spuneţi că la ce troieni aţi văzut pe la televizor, prin satele sinistrate, greu îţi poate trece prin cap să îţi schimbi căciula sau să mergi la schi. Dar, până la urmă, E IARNÃ. De obicei iarna ninge, chiar foarte mult uneori. Numai că în ultimii ani parcă am intrat în zodia prostiei. Orice fulg de nea naşte panică, pentru că mereu... iarna ne ia prin surprindere. Şi atunci dă-i cu tot felul de coduri, de parcă fără avertizare meteorologică drumarii nu ar trebui să ştie că dacă ninge ei trebuie să cureţe zăpada. Ca să dau doar un exemplu...


Articole înrudite