Uite că în zilele astea, vrem-nu vrem, vorbim cu toţii despre iarna asta care după ce s-a lăsat aşteptată atâtea luni, uite că acum nu ne mai dă pace, mai încrâncenată şi mai sforăitoare cum n-a mai fost de mulţi ani. Că pe arterele principale ale oraşului nostru se circulă bine, nimic de zis, mai rău e cu străduţele dintre blocuri, unde nu se poate merge decât pe urmele lăsate de roţile maşinilor, dar aici nu le fac nici o vină edililor, nu de alta dar au şi ei dreptate, utilajele nici dacă ar fi trimise să cureţe străzile astea, tot n-ar putea face nimic din cauza maşinilor parcate de o parte şi alta a lor, jumătate pe trotuar, jumătate pe carosabil sau chiar direct pe carosabil. Uite, în situaţii de astea ne aducem aminte de eterna problemă a aglomerărilor urbane româneşti - lipsa parcărilor. Cine ştie câte ierni din astea şi câte jdemii de tone de zăpadă trebuie să ne mai facă viaţa un calvar până să apară şi pe la noi niscaiva parcări subterane sau supraetajate... Situaţia însă e cu mult mai gravă prin satele noastre, unde numai cine n-a trăit sau n-a avut bunici pe la ţară nu ştie cât de cruntă poate fi iarna pe uliţă. Nu zic că noul premier (care, uite, că şi-a început mandatul sub nişte auspicii tare nefavorabile) n-a avut dreptate atunci când a spus că în timp ce oamenii de la ISU, jandarmii şi pompierii îngheaţă încercând să dezgroape de sub nămeţi sate întregi, beneficiarii gestului lor stau prin case la gura sobei, rugându-se de zor şi aşteptând niscaiva minuni. Numai că prin multe din satele noastre oamenii sunt majoritatea de vârsta a treia, oameni care nu-şi mai pot munci nici măcar hectarul ăla amărât de pământ, fiind nevoiţi să plătească oameni cu ziua, pentru că tineretul a fugit de mult la oraş. Uitându-mă la un canal de ştiri, unde o bătrânică ieşea plângând dintr-o casă abia dezgropată de militari, mi-am adus aminte deodată de un fapt care m-a frapat şi pe când eram în vizită pe la bunici. Poate aţi observat şi dumneavoastră, la mai toate casele ţărăneşti uşile care dau la exterior se deschid în afară, ferestrele la fel, aşa că în cazul când peste noapte zăpada se aşterne cât casa, nu mai ai pe unde ieşi, decât prin chepengul de la pod (asta dacă ai unul). Şi asta, doar dacă ai ceva veleităţi de acrobat, ceea ce la un bătrânel sau o bătrânică nu prea ai să mai găseşti. Unii spun că autorităţile au fost iarăşi prinse nepregătite de iarna asta grea, eu unul zic că nici nu cred că ar fi putut face mai mult în faţa naturii dezlănţuite. Bine, că au decretat starea de urgenţă după ce casele au fost îngropate sub zăpadă, da, asta-i adevărat, că nu au instruit oamenii ce trebuie făcut când primesc o avertizare de cod colorat, iar e adevărat, numai că acum trebuie lăsate la o parte reproşurile şi ar trebui văzut ce e de făcut, luând în calcul că după atâta zăpadă ne aşteaptă şi inundaţii.
