Cei care sperau că bulibăşeala pompos numită „reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare prin programul ISPA” va lua totuşi o pauză în toiul iernii mai au de aşteptat. Cum era şi firesc într-o ţară a tuturor posibilităţilor (mai ales a celor lipsite de orice logică), aşa cum este România, avântul heirupist al geniilor într-ale planificării de la onor-firma Vega a continuat să provoace frisoane mai dese decât gerul de-afară locuitorilor Galaţiului. Băieţii nu numai că n-au terminat cu bortelitul lui Bălcescu (strada, nu revoluţionarul paşoptist), ci s-au gândit că mult mai bine pentru ilustrarea zelului lor muncitoresc ar da dacă ar înmulţi exponenţial numărul găurilor de pe strada pomenită.
Aşadar, oamenii au purces cu sârg şi voie bună la găurit şi para-găurit, doar-doar or convinge autorităţile locale să mai suplimenteze cu niscaiva fonduri devizul mereu crescăreţ al lucrării. Iar ca bonus, pentru că de fapt asta e durerea care îi frământă pe cei care au ghinionul să locuiască în preajma blocului Albatros, zona cu pricina a devenit aproape peste noapte un soi de patinoar ad-hoc în aer liber, numai bun pentru practicat sporturi extrem, precum curse de 500 de metri sloiuri, săritura peste şanţ, aruncarea sacoşei pe deasupra excavatorului, slalom printre basculante ori ştafeta 5 ori 100 de metri în faţa buldozerului.
Am mai spus-o şi în editorialul de data trecută, iniţiativa de a schimba reţelele de canalizare şi alimentare cu apă nu este deloc o idee proastă. Modul de aplicare al acesteia, însă, denotă, în cel mai fericit caz, o lipsă totală de pricepere în ce priveşte planificarea unei lucrări de asemenea anvergură, planificare care ar trebui să ţină seama şi de prognoza meteo, nu doar de interesele financiare ale celui care se ocupă de lucrarea respectivă. Iar de aici şi până la situaţia în care se găseşte acum o porţiune destul de populată a străzii Bălcescu n-a mai fost decât un pas.
Un pas pe care, acum, cei care locuiesc în zonă trebuie să-l facă extrem de atenţi. Nu de alta, dar dacă eşti nevoit să parcurgi distanţa dintre, să zciem, blocul Albatros şi Poşta Centrală, ai nevoie ori de crampoane de alpinist, ori de o îndemânare de acrobat de circ, ori de un noroc porcesc (ca să nu-ţi rupi vreo mână şi două picioare), ori de un curaj care să frizeze inconştienţa.
Oricum, până când va veni căldura ca să topească gheaţa (sau până când lucrările se vor fi terminat), celor care locuiesc în zona cu pricina nu le rămâne decât să scandeze cu mai multă sau mai puţină bucurie o lozincă apărută în chip spontan zilele trecute: „Ura, ura, ura, ura/Vega dă iar cu fractura!”.
