Un sistem şi aşa şubrezit se ţine acum în picioare mai mult din inerţie. E vorba de medicina de familie, cea care ar trebui să fie, într-o lume normală, baza întregului sistem sanitar, deoarece de la un medic de familie bine pregătit şi cu aplecare spre pacienţi nu vor pleca niciodată oamenii nelămuriţi sau doar cu o trimitere şi nimic mai mult. O medicină de familie bine pusă la punct ar însemna costuri mult mai mici şi ar limita internările în spitalele unde, în afară de pregătirea medicilor şi asistenţilor, cam totul se plăteşte sau, dacă nu, nu există. Deocamdată însă, medicina de familie primeşte puţini bani, iar asta poate taie, pe bună dreptate, cheful oricui de a-şi face treaba cum trebuie. Banii ăştia, puţini cum sunt într-un sistem unde, oricum, sunt bani puţini, nu sunt nici corect împărţiţi. Spun medici cu experienţă că plasarea ca bază a plăţii pe numărul de pacienţi în defavoarea serviciilor oferite a fost din start o mare greşeală. Se încearcă acum o reorientare a sistemului în sensul ponderii către oferirea serviciilor către pacient şi mai puţin prin simpla gestionare a situaţiei medicale a acestuia. Din păcate, şi acum reorientarea e greşită. De exemplu, nu e tocmai stimulare să nu oferi medicului plată per serviciu pentru urmărirea evoluţiei gravidelor sau vaccinarea copiilor, dar să îl plăteşti în schimb la numărul de certificate de deces semnate. Asta pare mai degrabă o stimulare de către stat a medicilor care îşi trimit mai repede „lista” pe lumea cealaltă, dar în schimb nu îi stimulează deloc pe cei care au grijă luni de zile de o femeie, pentru ca sarcina ei să evolueze normal. O să spuneţi că medicii de familie au şi ei „bubele” lor - unii sunt prea nervoşi să asculte până la capăt pacienţii, mai ales pe cei în vârstă, alţii nu respectă programările, dar una peste alta, un medic de familie bun şi pregătit, şi sunt destui în această categorie, nu e deloc de lepădat. Din păcate, acum nici medicii de familie nu reuşesc să arate clar cum de sistemul nu merge, şi asta spre deliciul statului, căruia îi este extrem de comod să lase pacientul să creadă că tot ce nu este ok în medicina de familie e din vina exclusivă a medicului. E un război al nervilor, din care câştigă doar statul, care face economie la plata reţetelor şi a medicilor ce lucrează fără contract, dar din care pierd şi medicii, şi pacienţii.
