Nu e prima oară când îmi exprim totala nemulţumire vizavi de ceea ce se întâmplă în oraşul de la Dunăre, un oraş care pare condamnat să dispară de pe harta zonelor unde merită să mergi într-o vizită, să investeşti şi chiar să trăieşti. Nu e vina unui singur om, deşi ani de-a rândul l-am acuzat pe edilul şef pentru această inerţie care a transformat Galaţiul într-un oraş aproape mort. Rămân în continuare la părerea mea că cel care ne este primar de şapte ani are o mare parte din vină. La fel ca şi predecesorul său... Nu pentru că aceştia ar fi nişte oameni lipsiţi de orice fel de calităţi. Din păcate, le-a lipsit viziunea privind viitorul acestui oraş. S-au mulţumit să facă doar munca de moment, s-au pierdut în detalii insignifiante, precum văruitul bordurilor şi plantatul floricelelor primăvara. Unul a dat autorizaţii cu toptanul, transformând Galaţiul într-un oraş de buticari şi garajişti, iar celălalt, pentru a nu face ce a făcut predecesorul, nu a dat nici măcar autorizaţii de demolare pentru dărăpănături. Totuşi, cum spuneam, nu e doar vina lor. Avem un Consiliu Local, avem funcţionari publici şcoliţi şi plimbaţi pe-afară pe banii noştri, avem city manager, teatre cu fonduri de la bugetul local... Asta ca să vorbim doar de ceea ce înseamnă administraţie publică locală.
Salvarea Galaţiului poate veni, însă, şi din alte zone, nu neapărat de la administraţie. Asta s-a văzut în ultima vreme, când, graţie unor oameni care chiar vor să se implice în viaţa comunităţii, au reuşit să oraganizeze câteva evenimente care au atras atenţia asupra Galaţiului şi pentru lucruri bune care se întâmplă aici, nu doar pentru nenorociri numai bune pentru jurnalele centrale avide de senzaţional. S-au reunit la Galaţi IMM-iştii din toată ţara, apoi femei de afaceri din toate colţurile României, umează tinerii întreprinzători... Au început să se organizeze aici festivaluri naţionale şi intenaţionale, gale, olimpiade... Parcă se mişcă ceva. Şi, cum spuneam, nu porneşte totul de la un singur om, semn că s-ar fi putut şi până acum. Cum spunea George Bernard Shaw: „Când este voinţă, este şi cale de mers”. Acest citat „trona” pe holul liceului pe care l-am absolvit în 1986 şi ajunsesem să fac o obsesie pentru acesta, pentru că treceam pe lângă el de cel puţin două ori pe zi. La fel şi pe lângă panoul - cât de mereu actuale sunt unele lucruri! - pe care stătea scris „Unde mai mergem?”. Chiar aşa: unde mai mergem noi, gălăţenii, în weekend? Duminică, spre exemplu, parcă înnebunise Galaţiul. La Grădina Botanică, unde era ultima zi a Expo Flora, era teroare, nici măcar nu te puteai apropia de intersecţie. Pe Faleza Inferioară, în Grădina Publică, Parcul Cloşca... era potop de lume. Păi unde să se ducă 300.000 de oameni dacă vor să iasă din casă? Dacă opţiunile ar fi diverse, nu ne-am comporta precum turma scăpată din ţarc iar ieşirile ar însemna relaxare, nu oboseală cruntă făcând slalom într-o mare de oameni. Dar pentru asta trebuie, repet, viziune. Şi voinţă...
