Nu cred că am mai văzut vreodată atâta lume adunată la un loc nici pe la greve, cred că nici măcar la Revoluţie nu s-au adunat atât de mulţi gălăţeni la un loc, pentru a-i sărbători pe cei care ne-au făcut să fim mândri că suntem gălăţeni: FC Oţelul Galaţi, Campioana României. Nu am avut cum să număr atâta amar de oameni dar cred că nu exagerez dacă spun că au fost peste douăzeci de mii de suflete. Cu mic, cu mare, cu căţel şi cu purcel, gălăţenii au înţeles să vină la această mare sărbătoare a Galaţiului, pentru a se bucura alături de echipa lor, echipă care a muncit corect, o echipă alcătuită din nişte băieţi care au dat dovadă de multă modestie, seriozitate, abnegaţie şi care s-au impus clar, fără niciun echivoc, în fruntea fotbalului românesc.
Până şi vremea a fost părtaşă la această mare sărbătoare. A fost o zi toridă, o adevărată zi de vară, poate de aceea şi berea a curs valuri-valuri şi grătarele au stat încinse ore în şir. Cum mai toată lumea ştia că fiesta va începe în jurul orei 15, gălăţenii au început să se adune cu mult înainte şi, deşi am întâlnit şi cârcotaşi care s-au lăsat păgubaşi şi au plecat acasă după două-trei pahare cu bere şi ceva mici, cei mai mulţi gălăţeni au profitat de vremea splendidă şi s-au plimbat, făcând din Faleza Superioară un adevărat furnicar. La ora 16.30 am întâlnit un bătrânel cu baston care venea într-un suflet, sperând că nu s-a terminat încă ceremonia decernării medaliilor. Am încercat să-l liniştesc, spunându-i că s-a anunţat deja că totul va începe la ora 19.30, numai că şi-a continuat drumul la fel de grăbit, spunându-mi că la televizor s-a anunţat că totul începe la ora 16. Oricum, spaţiul destinat acestei sărbători s-a dovedit a fi prea mic pentru câtă lume a venit să fie alături de oţelari, noroc cu inspiraţia organizatorilor de a monta acele plasme, aşa că cei care nu au mai apucat locuri lângă scenă s-au mulţumit să urmărească totul mai de lângă bere. Poate o să spuneţi că la fel de bine ar fi putut sta acasă, să urmărească totul la televizorul propriu. Nu-i chiar aşa, atmosfera de la faţa locului nu se poate compara cu nimic. La un moment dat pe cer a apărut şi un moto-deltaplan târând după el un banner, o idee nemaipomenită. Toată lumea a avut steguleţe, baloane, într-un cuvânt a fost mai ceva decât la orice sărbătoare a Galaţiului. Şi cum românul s-a născut poet, bineînţeles că au apărut şi lozincile strigate din zeci de piepturi, lozinci precum ”Iancu moare de supărare/ Că la Galaţi e sărbătoare!” sau altele şi mai răutăcioase, care nu merită a fi menţionate. Oricum, a fost o mare sărbătoare, cine ştie când vom mai vedea aşa ceva... Poate doar la vreun meci cu Barcelona?
