„Eroul naţiunii, salvatorul poporului” – după cum a fost proclamat zilele acestea mogulul politruc Dan Diaconescu de către un număr impresionant de români - a dat chix în cazul preluării celui mai mare combinat chimic din România, dar, în schimb, a obţinut un capital de imagine extraordinar. „Domnul Dan” a pozat atât de bine într-un fel de Messia, salvator al muncitorilor şi al economiei României – condamnată la moarte de către PSD şi torturată, pe rând, de fiecare partid politic ce s-a perindat la putere – încât a reuşit să obţină o creştere „senzaţională” în sondajele de opinie. Ba mai mult, a săpat atât de bine la temelia USL încât zâzania dintre cele două mari partide ale Uniunii este, acum, mai mult decât evidentă. Oamenii de rând blamează politica USL şi pun la zid demonii din fruntea celor două partide, care s-au împotrivit salvării celui mai mare combinat chimic din România, a mii de angajaţi, ba chiar a unui oraş întreg. Privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a transformat doar într-un circ politic, iar combinatul nu reprezintă decât un instrument de propagandă electorală menit să ridice sau să coboare, după caz, aspiranţii la butoanele guvernării viitoare. Cei 3.000 de angajaţi care sperau să-şi salveze combinatul la care au trudit ani întregi, păstrându-şi astfel locurile de muncă, aspirând la un trai decent pentru ei şi familiile lor, sunt, astăzi, mai mult decât oricând, victimele incompetenţei, orgoliilor şi intereselor meschine ale actorilor politici. Ei simt pe propria piele eşecul indiferenţei, furtului şi incompetenţei partidelor politice care au făcut rocadă de cadre în guvernele pe care le-a tot avut România, din 1990 şi până astăzi. Va răspunde cineva pentru faptul că cei 3.300 de angajaţi ai Oltchim nu mai au, astăzi, ce pune pe masă, că unitatea de la Râmnicu Vâlcea a fost căpuşată, ani întregi, stoarsă financiar de aceleaşi trei mari partide din România, exploatată ilegal prin firme de culoare roşie, galbenă ori portocalie? Va răspunde cineva pentru privatizările păguboase operate în ultimii 22 de ani, în defavoarea statului român, a cetăţenilor din ţara asta – exploataţi, remuneraţi dezastruos şi transformaţi în sclavi de către companii străine care prosperă bătându-şi joc de o ţară întreagă şi populaţia sa? Prevăd că, la fel ca şi în cazul Sidex, nimeni nu-şi va asuma răspunderea pentru eşec, dar nici măcar nu va fi obligat să o facă pentru că la butoane, neoficial, se află aceiaşi demoni coloraţi care au planificat, dictat şi operat dezastrul economic, păcătos pentru oamenii de rând, dar benefic pentru propriile buzunare. Câştigătorul jocului politic numit „Oltchim” încă nu este cunoscut, dar, cu siguranţă, perdanţii sunt cei peste 3.000 de muncitori ai combinatului chimic.
Siderurgiştii gălăţeni au abdicat rapid, au refuzat să mai lupte şi s-au lăsat ghidaţi precum nişte marionete în mâinile străinilor. S-au mulţumit doar să se plângă şi să se ascundă atunci când au fost îndemnaţi să se răscoale. Poate angajaţii de la Oltchim vor da dovadă de mai multă determinare, motivaţie, spirit luptător şi mai puţină laşitate.
