Dacă nu aţi citit materialul alăturat, vă sfătuiesc să o faceţi. Este o analiză extrem de pertinentă a societăţii în care trăim azi, care scoate la iveală câteva dintre cele mai stringente probleme ale României. Cine trebuie să rezolve aceste probleme? Politicienii şi cei promovaţi în funcţii de aceştia. Duminică trebuie să votaţi oamenii care vor fi plătiţi să se ocupe de asta.
Gândiţi-vă că duminică mergeţi la o bursă a locurilor de muncă pentru a căuta doi oameni pe care să-i angajaţi să muncească pentru dumneavoastră timp de patru ani. Nu vor munci în curtea dumneavoastră, ci la Bucureşti. Nu vor fi un instalator şi un zugrav, ci un deputat şi un senator. Vor avea maşină, şofer, secretară, salariu mare, bani mulţi de buzunar pe lângă leafă, posibilitatea de a mânca ieftin la cantina Parlamentului, de a vizita lumea şi de a locui confortabil, unde doresc ei, totul pe banii care vi se opresc dumneavoastră din salariu sau pe care îi daţi lună de lună şi an de an la stat, sub diverse forme. În plus, cei trimişi de dumneavoastră în Parlament vor decide în locul dumneavoatră totul: legile, impozitele, salariile... Dar să nu vă gândiţi că în cei patru ani vor mai veni să vă întrebe ce vă doriţi să muncească pentru dumneavoastră şi dacă sunteţi mulţumiţi de ceea ce fac.
În concluzie: dacă dumneavoastră aveţi, în colegiul în care votaţi, candidaţi care au abordat fie şi doar una dintre temele enumerate alăturat, dacă aţi avut norocul să auziţi din gura unor candidaţi soluţii la aceste probleme, nu mai staţi pe gânduri şi mergeţi să-i votaţi. Uitaţi de sigla de partid, în acest caz. Dacă nu aţi avut norocul de a auzi ceva serios din partea candidaţilor sau pur şi simplu nu i-aţi văzut niciodată şi nici nu aţi auzit de ei, atunci e grav. Poate aveţi totuşi cunoştinţă ca vreun partid sau vreo alianţă să aibă un program care să atace aceste probleme, propunând soluţii. În acest caz, votaţi sigla.
Dacă nu ştiţi nimic despre candidaţi şi programele partidelor lor... nu e neapărat numai vina dumneavoastră. Sfatul meu este să încercaţi să aflaţi ceva până duminică. Nu mergeţi orbeşte la vot, cântăriţi bine, punând în balanţă câteva aspecte, cum ar fi: seriozitatea candidatului, trecutul său, succesul său personal (în afaceri, familie), cinstea, parcursul politic, partidul din care face parte acum, prezenţa sa în comunitatea căreia îi cere votul... şi lista ar putea continua.
Mergeţi şi votaţi, dar faceţi-o în cunoştinţă de cauză, pentru că viaţa dumneavoastră depinde de aceşti oameni, deşi ei nu vor ca dumneavoastră să conştientizaţi acest lucru. Nu uitaţi că toate legile, hotărârile şi deciziile care vă vor dicta cum veţi munci, cât veţi plăti, cum veţi fi îngrijiţi, cum vă vor fi educaţi copiii, în ce mediu veţi respira... totul depinde de Parlament, de Guvern şi de instituţiile descentralizate. Asta vi se cere să votaţi acum. Votaţi parlamentarii, care dau legi dar care decid şi cine va face parte din Guvern. La rândul lor, guvernanţii vor decide cine va conduce instituţiile din judeţul dumneavoastră: Casa de Pensii, Agenţia de Şomaj, Direcţia Sanitară, Poliţia, Inspectoratul Şcolar... totul! Ei vor decide totul timp de patru ani. Dumneavoastră decideţi doar duminică.