Că trăim zilele astea într-o lume nebună (sau care nu mai e bună demult), cred că recunoaşteţi cu toţii. O lume în care dacă nu mănânci eşti mâncat, o lume în care cinstea, bunătatea, grija şi respectul faţă de aproapele tău au dispărut cu desăvârşire. Numai că pentru a mânca trebuie să nu fii sărac, iar pentru a nu fi sărac ar trebui să nu trăieşti în România. Numai la o socoteală sumară, am realizat că pentru a găti o ciorbă cu perişoare şi o tocăniţă care să-mi ajungă vreo trei zile, completate cu vreo două suluri de hârtie igienică, o pastă de dinţi şi un săpun, am avut nevoie de aproape 100 de lei. Uneori însă, omul nostru mai are nevoie şi de hrană spirituală, o chestie pe care nu o poţi alimenta decât de prin mass-media sau de prin cărţi, numai că ţinând cont de preţurile cărţilor, românul s-a văzut nevoit să se hrănească doar din ceea ce le punem la dispoziţie noi, jurnaliştii. Þinând cont de ce paletă bogată de ingrediente avem la dispoziţie, ce paletă de nume „ilustre”, care de care mai haioase, zic eu că hrana rezultată e uneori suficientă pentru a face indigestie şi mai mult decât suficientă pentru a te face să te laşi păgubaş şi să intri în greva foamei. Uite, de exemplu, dacă vrei să mănânci de post, iei postul ProTV şi la emisiunea lui Măruţă, după o porţie de Bamboi te poţi lăfăi cu o porţie de PP care îşi prezintă noua lui achiziţie, domnişoara Pastramă. Dacă eşti mai gurmand, atunci faci o tocăniţă de gazete cam aşa: iei un cuţit cu al cărui Luciu (care abia şi-a pus silicoane noi) tai o ceapă Crudu (care a mai păcălit vreun fotbalist să-i cumpere altă maşină), mai pui oleacă de fasole Pestriţu (Adelina) şi oleacă de Buruiană (Sînziana), rumegi bine ce vrăji au mai făcut mondenele astea şi la urmă, sătul de atâta mizerie te aşezi în fotoliu şi îţi aprinzi o ţigară Plugaru (Alina). Asta dacă nu cumva îţi trece prin gând ca după ce tragi la uşă Zăvoranu (Oana) să pui mâna pe Pistol (Gina) şi să treci Senzual (Simona) pe lumea cealaltă. Dacă îţi mai arde cumva şi de un desert, te poţi delecta cu ultimele strigături ale protestatarilor de prin toată ţara, strigături care ne aduc aminte cât de inventiv poate fi românul. De strigat strigă ei, protestatarii, numai că pe lângă faptul că de amuzat se amuză doar ei între ei, se pare că dincolo de termopanele Palatului Cotroceni nu se aude nimic, deci, ca la mai toate protestele de până acum, s-ar părea că se strigă sub apă. Sau poţi să înghiţi gogoşile galeriilor de la fotbal, care susţin că huliganii ăia care le spărgeau capul jandarmilor erau chiar colegii acestora. Şi de ce nu, ăia care au furat telefoanele mobile voiau doar să completeze echipamentul Jandarmeriei, nu? Asta e, trăim într-o bucătărie nebună, aşa că nu-mi mai rămâne să vă mai spun decât atât: Poftă bună!
