Înainte de orice, îmi exprim admiraţia pentru poporul nostru minunat care nu şi-a uitat setea de libertate, demnitate, onoare, pentru drepturile sale şi s-a ridicat în două picioare, strigându-i regimului absurd: ajunge! Dincolo de lecţia îndurării vicisitudinilor, duse peste limita imaginabilului, a nedreptăţilor şi abuzurilor de tot felul, poporul nostru a învăţat şi că la un moment dat trebuie să le arate asupritorilor că şi-au permis prea multe. Onorabilitatea, bunul simţ, decenţa, fac parte din fiinţa românească şi nu reprezintă noţiuni abstracte. Tentativele de manipulare, încercarea îndobitocirii poporului au eşuat. Mă plec, deci, în faţa poporului nostru, care nu şi-a uitat valorile.
Mimarea dialogului de către putere din aceste zile este o tentativă ridicolă. Încercarea de a-i prosti pe români în faţă, aburindu-i despre intenţia de a dialoga, nu ţine. Nimeni nu îi mai crede, căci până mai ieri erau surzi faţă de români. Dialogul îl exersau doar între ei, pentru a stabili cum să îşi încarce tot mai mult conturile din fondurile publice. Au pierdut şirul vilelor şi terenurilor în timp ce gloatele ajungeau în sapă de lemn.
Puterea mimează acum dialogul, ca strategie pentru a câştiga timp. Speranţa puterii este că gloatele se vor plictisi la un moment dat să mai protesteze în stradă. Până atunci se vor face că îi ascultă, aşa cum procedau în campaniile lectorale, pentru ca apoi să îşi reia liniştiţi acelaşi tip de politică de stat. Asta face acum şi preşedintele suspectat că s-a ascuns pe undeva de frică. Eronat! Traian Băsescu aşteaptă liniştirea maselor, trecerea unui oarecare timp, pentru a lovi din nou. Specific persoanelor care se hrănesc din seminţele urii: îşi inicită până la paroxism adversarii, apoi, dacă pentru o vreme le serveşte, joacă rolul victimei. După care, atunci când adversarul pare să fi trecut peste vechile mizerii, pregătesc strategic o nouă ticăloşie. Şi asta din simplă obişnuinţă.
Puterea a urât lătratul tot mai firav al câinelui democraţiei, pe care îl visa cu botniţă şi îl împroşca decis cu invective. Însă românii ştiau exact ce li se întâmpla, deşi puterea se străduia să semene ura românilor faţă de jurnaliştii care îşi făceau datoria de a semnala abuzurile puterii. Într-o societate normală, presa arată derapajele puterii, iar aceasta renunţă la excese, pentru binele întregii societăţi. Este o stare de normalitate. Politicienii şi jurnaliştii nu reprezintă două haite gata să se sfâşie. Fiecare are propria sa menire şi propriul loc în societate. Însă această putere a devenit mult prea lacomă, coruptă, uzitând diabolismul şi nu gesturile ce vin din înţelegerea faptului că se află în slujba cetăţenilor care i-au ales.
În aceste zile protestatarii îşi arată determinarea pentru a trimite acasă actuala putere, care vrea să le confişte până şi iluzia libertăţii de a-şi alege reprezentanţii puterii. Oamenii au cerut alegeri anticipate, refuzând comasatele, căci îşi ştiu drepturile şi le-a ajuns să fie trataţi cu dispreţ.
Din tot eşichierul politic, PDL-iştii au demonstrat de-a lungul timpului că ocupă podiumul pentru proastă comunicare. Aroganţi şi indiferenţi faţă de cei care i-au ales, şi-au arătat imediat convingerile, etichetând protestatarii drept „mahala ineptă şi violentă”, „viermi”, precum şi „ciumpalaci” la solicitarea cărora nu au de ce să părăsească ciolanul gustos, aburind. Visul ciolanului etern este apărat cu puterea aroganţei.
