An de an liceenii ne surprind din ce în ce mai neplăcut prin lipsa cvasitotală de pregătire la Bacalaureat, dar şi prin tembelismele emanate la examen. Expresii de genul „Cristofel Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o băştinoasă”, “Poema «Mioriţa» circulă pe bază orală, adică nu a fost scrisă, din motive tehnice”, sau “Mulţimile de boieri exploatatori îşi ţineau banii numerar în pungi. Haiducii îi atacau şi îi uşurau de bani în toate baladele”, au făcut furori, dar nu mai este de râs. Aceşti adolescenţi sunt total defazaţi, abia ştiu să scrie şi să citească, nu au un dram de cultură generală, iar de morală nici nu poate fi vorba. Ei doar există. Vorbim despre aceştia ca fiind generaţia de mâine, însă după cum decurg lucrurile, mulţi dintre ei nu o să trăiască să apuce măcar 25 de ani. Principala lor preocupare este grupul, clanul din care fac parte, ce le dirijează acţiunile asemenea unei turme de oi. Nu au un scop în viaţă, poate doar să-şi enerveze părinţii, nu au pasiuni, cu excepţia etnobotanicelor, şi mulţi dintre ei nu au ochi decât pentru jocurile electronice, gen Counter Strike. Au ajuns un soi de legume ambulante, mânate doar de dorinţele primare. Cea de-a doua sesiune de Bacalaureat a scos la iveală o problemă mult mai gravă. Aceşti copii nu mai au nici măcar răbdarea necesară pentru a trece prin toate probele de examen, indiferent că au învăţat sau nu. Aproape jumătate din absolvenţii de liceu care au dat Bacalaureatul la Galaţi au pierdut examenul prin neprezentare. S-a ajuns în situaţia, de neconceput până acum câţiva ani, ca să nu se poată ocupa locurile la buget la facultăţile foarte căutate pentru că nu sunt suficienţi absolvenţi de liceu care să le ocupe. Deşi poate părea straniu ce spun, este bine că lucrurile stau aşa, pentru că abia acum avem radiografia exactă a nivelului la care se situează învăţământul românesc. Este îmbucurător că am pus capăt industriei de fabricat diplome, fie că vorbim de absolvirea liceului sau de facultate. Aceşti tineri nu au cunoştinţe să promoveze măcar în clasa a V-a, darămite să termine nişte studii universitare. Acesta este nivelul şi de aici trebuie pornit. Un rol esenţial în readucerea tinerilor pe băncile şcolii îl au deopotrivă părinţii şi profesorii. Însă cum să faci asta, când unii părinţi înţeleg să-şi “ajute” copii prin mituirea profesorilor ca să-i treacă clasa, în loc să-i pună cu burta pe carte? Cum să ceri profesorilor să îşi facă treaba la şcoală şi să nu mai cheme copiii la meditaţii pentru un ban în plus, când statul îi plăteşte cu 700 de lei pe lună? Sunt, de asemenea, realităţi peste care nu putem trece şi ele ţin în bună măsură de mentalitatea colectivă, dar şi de cea politică. Cercetătorii germani au făcut un studiu vizavi de impactul pe care îl are educaţia asupra dezvoltării unei naţiuni. Concluziile sunt mai mult decât surprinzătoare. Nemţii au descoperit că investiţia în educaţie se întoarce de cel puţin patru ori în economia reală, fie prin comiterea unui număr mai mic de infracţiuni, fie prin scăderea violenţei conjugale, fie prin specializarea tinerilor, care se reflectă în scăderea costurilor într-o firmă. Am enumerat doar trei mari avantaje ale educaţiei, dar ele sunt de nivelul sutelor. Sper ca noi, românii, să nu sfârşim ca într-una din celebrele perle ale elevilor de la Bacalaureat: “Spre deosebire de tragedie, într-o comedie deznodământul se termină de obicei vesel”.
