Fără excepţie, mai toţi cei aflaţi după gratii spun că nu au fost vinovaţi. Şi evident că, exceptând oamenii apropiaţi lor, cam nimeni nu îi crede. Culmea e că unii chiar sunt nevinovaţi. Şi de-a lungul vremii am avut destule cazuri când s-a dovedit, cu probe, că oamenii erau nevinovaţi iar unii au stat ani şi ani de zile după gratii acuzaţi de crime cumplite. Poate că în anumite cazuri eroarea a fost cauzată de lipsa mijloacelor de cercetare criminalistică modernă. Pe mulţi nevinovaţi din închisorile lumii i-a salvat posibilitatea decelării ADN-ului. Dar în alte cazuri chiar victimele vorbesc despre erori de procedură, probate între timp, iar alteori chiar de intenţie clară de a se găsi un vinovat, indiferent cine este acesta.
În general reabilitarea este grea pentru oricine trăieşte o vreme după gratii. Cei care ştiu că au greşit... pot să îşi promită că nu o vor mai face când vor fi liberi. Ştiu unde au greşit. Unii chiar reuşesc. Pentru cineva care ştie că a intrat după gratii nevinovat sau în circumstanţe în care vina nu era comparabilă cu asprimea pedepsei, reabilitatrea poate fi foarte grea. Cine le poate garanta că nu vor mai ajunge iar după gratii, pentru altă faptă, pe care, la fel, nu au comis-o? Alţii reuşesc însă să o ia de la capăt.
Poate de aceea este extrem de utilă ideea de a ajuta deţinuţii să înveţe ceva util după gratii. Îşi ocupă timpul cu ceva util şi au şanse mai mari să se reabiliteze. Unii, e drept, o fac în speranţa că vor mai obţine o reducere a pedepsei. Alţii, în speranţa că, la eliberare, şcoala făcută, chiar după gratii, îi va ajuta să îşi dovedească nevinovăţia. Una după alta, poveştile celor care învaţă după gratii ascund întotdeauna o speranţă. A celor care îi ajută să înveţe şi a societăţii. De prea multe ori speranţa rămâne speranţă. Alteori însă viaţa se poate schimba. Vinovaţi sau nevinovaţi, dornici de învăţătură sau doar doritori să îşi facă rost de o reducere a pedepsei, cei care fac şcoală după gratii, dar nu şcoala infracţiunilor, au o şansă în plus să o ia mai uşor de la capăt. Cel puţin teoretic. Practic, însă, lucrurile nu stau aşa, deoarece stigmatul pedepsei cu închisoare se şterge greu sau deloc.
