România a pierdut mii de unităţi de producţie în anii ce s-au scurs de la lovitura de stat din anul 1989, vopsită de către „orchestră” în Revoluţie. Mai mulţi analişti susţin că, în cei 23 de ani de capitalism, prin privatizările păguboase operate de către nume sonore din politica românească, cu sprijinul partidelor care se regăsesc şi astăzi în Parlamentul României, românilor li s-au confiscat abuziv nu mai puţin de cinci milioane de locuri de muncă. Fiecare partid politic, aflat la putere ori în opoziţie în toată această perioadă, a pus umărul la organizarea celui mai mare mare jaf din istoria României, la subminarea economiei naţionale şi la transformarea oamenilor, chiar în propria ţară, în sclavi ai unor străini. Cele mai multe dintre unităţile de producţie din ţara noastră au fost rase de pe faţa pământului, au ajuns la fier vechi sau au fost lăsate de izbelişte, să ruginească, la doar câţiva ani de zile de la privatizare. Clasa politică a direcţionat aproape tot la fier vechi. Bineînţeles, după ce firmele-căpuşă ale rudelor, prietenilor ori membrilor de partid au prosperat, ani în şir, din contractele încheiate, la comandă politică, cu uzinele, fabricile şi combinatele din România. Politicienii noştri au valorificat la fier vechi nenumărate unităţi pentru ca, astăzi, să cumpere la preţ dublu, chiar triplu, ceea ce România era capabilă să producă şi să exporte, în urmă cu 20 de ani. Conducătorii noştri au încurajat desfiinţarea producţiei şi au preferat, în schimb, să dezvolte serviciile. Cu asta se bat în piept unii dintre ei.
Deci, ţinta nu este alta decât aceea de a ne transforma într-o ţară de servitori. Şi, atunci, de unde resurse financiare pentru sistemul sanitar ori pentru sistemul de învăţământ? De unde bani pentru modernizarea unităţilor medicale sau a celor de învăţământ?
Guvernele de până acum sau partidele politice nu au făcut un bilanţ al privatizărilor din România. Acest subiect a reprezentat, de-a lungul timpului, doar un instrument de manipulare în campania electorală. Nici până astăzi, de exemplu, parlamentarii Galaţiului nu şi-au unit forţele pentru desecretizarea contractului de privatizare al Sidex, deşi, la nivel declarativ, l-au tot desecretizat din 2008 încoace.
Statul român continuă şi în 2013 seria privatizărilor, vânzarea CFR Marfă reprezentând prioritatea Guvernului, după cum au anunţat nume sonore din USL. Interesant este faptul că fierul vechi de la CFR Marfă costă de trei ori mai mult decât vrea să obţină Guvernul prin privatizarea companiei.