Astăzi îmi declar în scris consideraţia faţă de Doctorul care nu a depus un jurământ ipocrit al lui Hipocrate, ci a îmbrăcat armura luptătorului cu moartea, rostind acele cuvinte. Nu e cazul să adormiţi! Am pregătit colţii, ghearele, cuţitele, săbiile şi artileria grea de luptă. Poate că liota de frustraţi profesionali care vor să ne refuze dreptul la Doctorul nostru nu vor simţi nici gloanţe, nici sângele ţâşnind din muşchii tăiaţi de săbiile cuvintelor, căci au senzaţia că un cuvânt nu îi poate atinge. Greşit! Cuvintele exprimă revolta multiplicată exponenţial a mii de oameni. Propriile vieţi, ale membrilor familiilor lor, ale vecinilor şi prietenilor, au fost salvate. Nu trebuiau să îşi facă griji de pe unde vor scoate desagii plini cu bani pentru salvarea celor dragi. Săracii sau bogaţii, ajunşi în faţa lui, îi erau pacienţi. Chestiunea pare terminată pe moment. De ceva vreme Doctorului îi este luat din mâini bisturiul, pentru că a devenit parlamentar. Aşa, şi? Deodată vă pocni respectarea legislaţiei, nu-i aşa?! Câţi parlamentari doctori au renunţat la pacienţii lor, pentru ca voi să îl obligaţi se senatorul Paul Ichim să fie doar senator şi nu ceea ce este dintotdeauna – Doctorul?
Este incomplet să plasăm această luptă doar pe terenul politic, chiar dacă “sâmbetele” îi vin din partea roşie a ieşicherului. Adevărat, senatorul Paul Ichim se află în Parlamentul României din tabăra galbenă a spectrului politic, dar, aşa cum arătam, ceea ce îl defineşte este profesia. Nu importă nici faptul că acum galbenii şi roşii joacă hora unirii declarative. Invidia, buruiana cu rădăcini atât de adânci i-a mistuit pe cei doi indivizi roşii, ale căror carcase ale foştilor oameni, o fac pe social democraţii. Aurel Nechita şi Nicolae Bacalbaşa n-au suportat faptul că oricât de tare s-ar fi cocoţat politic, oricât de tare s-ar fi strâmbat în faţa camerelor de luat vederi pentru programele de ştiri specializate în “şoc şi groază”, chiar dacă şi-au tras şi o pseudo-facultate de medicină pentru ca ei să se de-a profesori universitari, tot nu au reuşit să atingă măcar pe sfert popularitatea Doctorului. Pe lângă cei doi s-a mărit haita invidioşilor frustraţi. Capii haitei dovedesc în fapt că nu au vreo legătură nici cu socialul, căci anulează tot mai numeroşilor pacienţi săraci gălăţeni şansa la viaţă, acordată de Doctor; şi nici cu democraţia, căci îl lucrează pe om mişeleşte. De mulţi ani visează liota de hămesiţi să pună labele pe pacienţi. Doctorul nu numai că le scăzuse piaţa, ci îi lăsase timp îndelungat cam muritori de foame, în sensul că nu-şi puteau vedea viluţele crescând. Aşa că după ce au închis Municipalul pentru a scăpa de concurenţă, s-au izbit pe holurile spitalului de ea. Cazurile reuşite ale lui Ichim pierduseră numărătoarea. Opera “pe bandă”. Doctorul îşi continua drumul cu jovialitatea debordantă şi modestia Omului prin care însuşi Dumnezeu lucrează.
N-auziţi pacienţii strigând - “Daţi-ne Doctoru’ n-apoi!”?
