Asta e, mi-am dat şi eu seama după atât amar de vreme, că dacă nu eşti cu curentul, adică în direcţia în care merge el, sau mai bine zis în direcţia obligatorie, eşti drept aşa: neica nimeni. Că lucrezi la vreun ziar, la vreo gazetă, tot mazetă eşti. Că lucrezi prin construcţii, că lucrezi pe la vreun magazin sau chioşc, dacă te prostituezi sau dacă munceşti pe la ţară cu sapa, chiar dacă ai fo' două-trei diplome universitare sau vreun masterat, nu contează. Dar dacă ai numai liceul la bază, te duci spăşit la dom' patron, care poate abia a învăţat după revoluţie unde este strada Gamulea, dar habar n-are unde a fost centrul Galaţiului, cine a făcut-o pe ”nespălata” de la Romarta veche, pe unde-i fosta casă a lui Gh. Ghe. Dej, sau, mai rău, pe unde era odată abatorul în Galaţi, te uiţi la el cu ochi spăşiţi şi trişti, îl laşi să te bălăcărească deşi îţi dai seama că e un specimen subnutrit intelectual, îţi dai seama că e un borfaş, numai că tu, omul cu cultura la degetul mic, îl laşi, îl laşi şi la urmă, pentru că aşa îţi dictează buna-creştere, îi mai spui şi bunăziua, sau larevedere. Da, aşa, într-un cuvânt: larevedere. Nu de alta, nici nu merită să mai faci pauză între la şi revedere, nu de alta dar nici prea mulţi români intelectuali nu cunosc diferenţa asta. Că dacă-l mai şi întrebi cumva cine a fost Brâncuşi, un moş de pe la noi, un Rembrandt de pe la olandezi, un Johann Strauss cu tot cu Dunărea lui albastră, ce să mai vorbim, nici un patron, repet şi REPET: nici un patron de firmă, DE LA ORICE FIRMÃ, nu are nici măcar un strop de educaţie, nici măcar un strop de cultură generală, toţi şi repet: TOÞI, sunt nişte neciopliţi, nişte hoţi, nişte neaveniţi, şi am curaj să îi provoc pe toţi la un concurs care s-ar putea numi cam aşa: ”Omu' de pe stradă vs Omu' care a făcut bani de unde ... numai el ştie”. Tare aş vrea să-l văd şi eu pe omuleţul ăla care a făcut banii din furăciuni sau a primit banii de pe la ”babacu” sau de pe la bunicu', dacă ştie măcar cum îl cheamă, sau dacă ştie şi el cât e radical din 2, din 3, sau din 1, iar repet, tare aş vrea să-l văd pe ăla care acceptă o confruntare cu omul de pe stradă, omul care n-are decât un liceu la bază, dar un liceu adevărat, omul care a rămas cu ceva mai puţin prin buzunare, dar cu ceva mai mult prin cap. Tare-aş vrea să văd şi eu un asemenea hal de patron!!!!! Vă spun sigur că nu se va găsi nici unul şi vă mai spun ceva: Radical din 3 e 1,73 (perioadă până la alegeri sau până la confruntarea cu patronii)!!!