05 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cultura, dacă nu e internaţională, nu prezintă interes
Cultura, dacă nu e internaţională, nu prezintă interes
În weekendul ce a trecut, muzeele gălăţene au fost, dacă dorim să folosim un clişeu, luate cu asalt în noaptea de 18 spre 19 mai. Acest lucru bucură pe toată lumea, nu doar pe organizatori, care arată că suntem dornici de a gusta din valorile noastre. Bineînţeles, succesul nu a fost înregistrat doar în oraşul nostru - toate muzeele din ţară au fost mulţumite de cifre la sfârşitul programului. Întrebarea mea este - de ce doar atunci vizitatorii au călcat pragul instituţiilor? Aceste muzee sunt deschise pe toată perioada anului. În timpul zilei, chiar şi în weekend, bate vântul pe holuri, atunci când nu sunt activităţi la care vin elevii care sunt luaţi cu forţa sau cu binişorul, ori ademeniţi cu câte o notă bună.
Într-adevăr, evenimentul Noaptea Muzeelor este de bun augur şi reprezintă o idee foarte bună. Dar vizitatorii ar trebui luaţi la bani mărunţi. Chiar dacă în zilele lucrătoare obişnuite va fi intrarea liberă - cu toate că preţurile biletelor este doar simbolic, aceste instituţii culturale tot ar fi goale. Ne trebuie un eveniment special care să aibă în descrierea sa „acţiune internaţională” pentru a reuşi să ne facă se reacţionăm şi să participăm? Aceleaşi muzee cu aceleaşi exponate nu reprezintă interes pentru public în zilele obişnuite? Cu toate acestea, la Noaptea Muzeelor, gălăţenii stăteau la coadă să vadă obiectele de toaletă din Casa „Cuza Vodă”, peştii din acvariile Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii sau picturile de la Muzeul de Artă Vizuală. Acestea şi-au aşteptat vizitatorii încă de acum mult timp. Dar au devenit interesante doar în noaptea în care toată lumea merge la muzeu. Am cunoscut mai multe persoane care susţineau că e prima oară când calcă pragul uneia dintre aceste instituţii de cultură. Acest lucru mi se pare foarte trist şi cred că, încet, încet, ne pierdem identitatea culturală iar în pare parte e din vina noastră, nu a factorilor externi. Noi îi lăsăm să se infiltreze încet şi sigur şi tot noi suntem cei care îi şi adoptă. Pentru a reuşi să funcţioneze, cultura din oraşul nostru şi din ţara noastră are nevoie de vizitatori, nu doar la un eveniment naţional sau internaţional. Ar trebuie să ne fie ruşine că avem nevoie de o acţiune care să ne aducă la muzeu.

Articole înrudite