Uite – mergând aşa pe drumul meu m-am aşezat pe margine, cum îmi stă în obicei, periodic, să mă opresc o vreme, să ies din rând şi să privesc tumultul. Îmi înnod confortabil picioarele şi privesc mai de departe chestiunea care stă pe capul tuturor, provocându-le o stare de isterie de te întrebi nu care cumva să le plesnească inima ori creierii încinşi. Este minunata economie. Ce va să fie acea economie de pe buzele tuturor?! Adâncă dilemă, căci economia asta nu poate fi încadrată într-un Pat al lui Procust, ca să ştii exact de unde începe şi până unde se termină, să zbieri la ea şi să se facă mititică într-un colţ cu coada între picioare, ori să îi ordoni să duduie de înflorire, şi să pornească a creşte asemenea lui Făt-cel-Frumos, într-o zi cât alţii în zece. Economia asta este ceea ce rezultă din amestecul mai multora: matematică, sociologie, psihologie, logică dar şi niscaiva istorie. Cât, ce şi cum a fost pus din fiecare materie anterior menţionată, în fiecare dintre ramurile economiei, este o altă nebuloasă! Că vezi mata, şi economia asta e neserioasă rău de tot - căci după ce nu se lasă încadrată, s-a mai apucat să se şi diversifice, să facă ramuri şi rămurele: microeconomie, macroeconomie, marketing, management, statistică, şi alte alea... Economia este o ştiinţă, căci este o ştiinţă, atât de fină, pe care trebuie să o calculezi, să o intuieşti, să o ştii şi să îi simţi evoluţia. Vulgul declară economistul ca fiind un contabil afurist, încet în acţiuni, tipicar, uriaş fizic, refractar, care se opune din toată puterea creionului lui să îşi de-a girul pentru nu-ş’ ce sumă care a zis don’ director că e musai să se dea!
Mult timp, economia a fost considerată un fel de colac de salvare pentru odraslele de familie bună care nu reuşeau să prindă un loc la o facultate adevărată care să îi pregătească pentru o meserie onorabilă: doctor, profesor, inginer. Care va să zică se obţinea acel contabil, nu-i aşa?! Comuniştii nu puneau accent pe studiile de piaţă, pe cerere şi ofertă, ori alte aiureli, şi limitau economistul la un contabil pe care îl vedeau atunci, iar mulţi şi astăzi, întocmai imaginii de mai sus. Directorul era un inginer pus să facă producţie pentru bunăstarea şi propăşirea neamului, poporului, şi patriei, iar ăia de la Contabilitate şi de la Financiar trebuiau să facă bine şi să aprobe ce li se cerea, că altfel îi dădeau afară de nu se mai vedeau. După anul de graţie 1989, societatea a înţeles că avem nevoie de economie şi economişti.
Cu toate acestea, Domnu’ Goe se multiplică exponenţial şi îşi pune la bască economia, în locul biletului de tren din trecut, pe care l-a pierdut de multă vreme.
Dacă or să priceapă aceşti Domni Goe că nu îi duce capul la ştiinţa aceasta complexă, conform demonstraţiei de mai sus, poate vor lăsa ţara să se vindece economic, prin intermediul economiştilor, şi nu prin tăieri de cele mai inimaginabile forme, ce vin din vremea tăierilor irţionale, lipsite de logică şi compasiune.
Ecomonia are nevoie să trăiască, pentru ca şi noi, cu toţii, să putem trăi.
