Societatea românească trece printr-o profundă criză morală de aproape un sfert de secol, de când am înlocuit domnia terorii comuniste cu domnia bunului plac şi a miştoului pe bani publici. De câţiva ani s-a adăugat şi o profundă criză financiară, mult mai acută decât oriunde în Occident, care îşi arată colţii mai sălbatic ca niciodată. Una peste alta, a devenit destul de greu să trăieşti în România de azi, în special pentru cei cu venituri mici, în vreme ce o pătură destul de restrânsă a populaţiei îşi pune doar problema dacă are bani să îşi cumpere două maşini de lux sau doar una şi să mai „evadeze” o săptămână în nu ştiu ce staţiune de lux. Chiar şi pe sărăcia asta, nu poţi să nu remarci un fenomen destul de ciudat, dar care pentru unii reprezintă normalitatea. Deşi nu mai au decât câţiva lei în buzunar, românii preferă să îi cheltuie la crâşma de la colţul blocului, pe principiul „nicio zi fără una mică”. Cu siguranţă aţi observat că tot ce mai merge în această perioadă sunt barurile, oricât de mizerabile ar fi, şi cazinourile, care se înmulţesc ca ciupercile după ploaie. S-ar pune deci problema dacă românii au mai mulţi bani decât vor să recunoască sau pur şi simplu sunt iresponsabili. Ei bine, şi una, şi cealaltă. Nu pot spune acum exact în ce proporţie, dar înclin să cred că cei care nu mai au bani în buzunar decât pentru o pâine şi îi cheltuie pe un pahar de vin îi „dovedesc” pe cei care ţin banii la saltea. Nu poate fi trecută cu vederea nici răutatea unora, ce profită de starea de nevoie a unor concetăţeni pentru a mai pune puţină sare pe rană. Mulţi dintre noi s-au transformat pur şi simplu în mercenari, care nu îşi văd decât propriile interese, deşi să întinzi câteodată o mână de ajutor nu te costă nimic. Am ajuns o societate defectă, lipsită de valori şi busole morale, iar tot ceea ce facem este să ne lăsăm purtaţi de val, oriunde ne-ar duce. Bineînţeles, totul porneşte de la clasa politică, unde principalele preocupări nu au nicio legătură cu cetăţeanul. Am împământenit regula „jumătăţilor de măsură” şi cred că asta va face mereu diferenţa între noi şi restul lumii. Nu vom fi capabili să facem niciodată un lucru viabil, fie că e vorba de mersul economiei, învăţământ sau orice altceva, atât timp cât mediocritatea va fi răsplătită, iar performanţa adevărată va fi tratată ca excepţie.
Deşi suntem perfecţionişti prin excelenţă, această latură atât de necesară în această perioadă de criză a fost înlocuită cu dictonul „s-o lăsăm aşa cum a căzut, mai bine de atât nu se poate”. Şi lupta împotriva corupţiei pare sortită eşecului, în condiţiile în care mulţi reprezentanţi ai sistemului judiciar consideră că aplicând pedepse cu suspendare în cazuri grele de corupţie vor reuşi să reducă fenomenul.
Tot ce ne rămâne este crâşma din colţ, un loc numai bun ca să ne înecăm amarul, unde speranţa că putem trece peste greutăţile cotidiene cu ajutorul lui Bachus o depăşeşte cu mult pe cea a punerii neuronului la muncă ca să producă ceva util.
