07 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nu o dată am scris de schizofrenicii de pe şoselele noastre, de pericolul pe care îl reprezintă pentru pietoni şi ceilalţi participanţi la trafic, însă acum simt nevoia să o fac din nou. Şi asta nu neaparat din prisma unor experienţe personale cu aceste gunoaie ambulante, ci pentru a trage un nou semnal de alarmă vizavi de acest fenomen, ce pare să ia amploare cu fiecare zi ce trece. Aşteptam zilele trecute pe strada Coşbuc, la semafor, când am asistat la o scenă desprinsă parcă din filmele cu proşti. Un cocalar pe la vreo 25 de ani, ce conducea un Audi de ultimă generaţie, a plecat de la semafor şi a oprit pur şi simplu în intersecţie, în ideea de a vira undeva la dreapta, blocând practic toate coloanele de maşini pe sensul lui de mers. Nu a durat mult până când culoarea la semafor s-a schimbat, iar altă coloană de maşini s-a pus în mişcare, doar pentru a se bloca de coloana de maşini formată din cauza neobrăzatului de care vă spuneam mai sus. Claxonat şi apostrofat de şoferi, ce credeţi că face individul? Se dă jos din maşină şi începe să scuipe în stânga şi în dreapta, că doar strada era numai a lui, iar noi, ceilalţi, eram obstacole de care omul se împiedica ca să ajungă unde voia. Sunt convins că fiecare dintre noi s-a lovit de o situaţie de genul ăsta, unii poate mai mult decât alţii, iar modul cum am reacţionat a depins foarte mult de educaţie şi starea de spirit. Bunul simţ ne-ar face să ignorăm specimenele de genul ăsta şi să ne vedem de treabă, pentru că oricum nu îi duce prea mult capul şi nu e cazul să-ţi strici ziua pentru aşa ceva. Ei bine, în momentul de faţă nu mai este reacţia potrivită. Şi asta pentru că în trecut am procedat de aceeaşi manieră, iar golănaşii ăştia de doi leii au prins curaj. Ei nu au văzut bunul simţ pentru că nu cunosc noţiunea şi atunci au identificat lipsa de reacţie a celorlalţi şoferi ca pe un semn de slăbiciune, o noţiune care le este atât de familiară. Aşa că ar fi bine să reacţionaţi de fiecare dată când păţiţi aşa ceva pentru a nu ajunge în situaţia de a fi scoşi cu forţa din propriile maşini şi bătuţi ca la puşcărie, cum am văzut că s-a întâmplat în mai multe rânduri pe şoselele noastre. Poate astăzi veţi pleca fără prea mari dureri de cap când vă loviţi de astfel de mârlani în trafic, dar mâine altcineva din familie sau poate un prieten sau o cunoştinţă o va păţi rău de tot şi veţi avea mustrări de conştiinţă pentru că nu aţi făcut nimic. Veţi spune că autorităţile vor avea leac de cojocul lor, dar vă amăgiţi singuri pentru că am ajuns în această situaţie în bună parte şi din cauza lor, după cum bine ştiţi. Poliţiştii stau în maşini cu radarul în nas, în speranţa că vreun nenea va apăsa pedala de accelaraţie mai mult decât trebuie, iar poliţiştii comunitari nu îşi riscă pielea pentru cei câteva sute de lei pe care îi primesc lunar. Aşa că depinde finalmente de noi dacă vom avea un trafic civilizat în oraş. Dacă vom prefera să ne facem că plouă, nu va dura mult până când ne vom trezi tamponaţi în trafic şi bătuţi cu bâtele de baseball. Dacă ne vom învinge teama de moment şi vom reacţiona la asemenea mârlănii, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Articole înrudite