Anul 2013 ne-a adus, chiar din prima zi, scumpiri. Iar datele arată că valul majorărilor preţurilor nu se opreşte aici. În condiţiile în care salariile vor rămâne aceleaşi, românului de rând care îşi plăteşte toate facturile de utilităţi îi va fi tot mai greu să se descurce de la o lună la alta. Ziua de 1 ianuarie a anunţat scumpirea gazelor naturale, iar în lunile ce vor veni, vom plăti mai mult şi pentru energie, combustibil, alcool şi tutun - toate acestea, din cauza majorării tarifelor şi a creşterii accizelor. De asemenea, a fost stabilită o scumpire şi pentru sfârşitul acestui an - factura la gaze va creşte cu încă două procente. Atfel, vom sta mai mult pe întuneric, vom găti mai puţin şi vom merge pe jos.
Până acum, se pare că 2013 nu a adus schimbarea în bine pe care o aşteaptă toţi şi nici nu se anunţă a fi unul mai bun, cu mai puţine necazuri. Facturile mari sunt cele care îngenunchiază românul şi care îl fac neputincios atunci când, după ce trage linia la finalul calculelor, acesta vede că nu mai rămâne cu mare lucru şi pentru a mânca. Cu siguranţă, nu se gândeşte doar la binele său, ci mai mult la familie şi la copiii care au nevoie de atâtea lucruri. Dintr-un salariu de 1.000 sau chiar mai puţin, o familie cu minimum trei membri se descurcă greu. În condiţiile în care scumpirile vor atinge şi alimentele, nu e de mirare că mulţi părinţi pleacă în străinătate pentru un salariu puţin mai mare, care să le permită să îşi plătească datoriile.
Câţi dintre noi nu cunosc cel puţin trei familii ale căror membri lucrează peste hotare? Toţi aceşti oameni au plecat că aveau un loc de muncă prost plătit sau chiar nu-l aveau deloc. După părerea mea, şi în anul acesta, mulţi români vor emigra pentru că le va fi tot mai greu să trăiască. De asemenea, toţi cei care au un loc de muncă plătit bine, sau mai puţin bine, sunt bântuiţi de teama că vor fi disponibilizaţi în lunile ce urmează. Pentru un tată care a adus mereu banii în casă şi care a ţinut casa pe umeri, acest lucru este cutremurător. Se teme de momentul în care va rămâne fără serviciu şi nu vor mai avea nicio alternativă. În aceste condiţii, un val de scumpiri este exact ceea ce face ca românul să-şi ia câmpii.