23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Scriu de ceva timp pe domeniul justiţie şi pot spune că de-a lungul timpului am văzut multe nedreptăţi, pornind de la oameni care au fost aruncaţi în stradă pentru datorii de câţiva lei, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi uriaşe, şi până la persoane condamnate la ani grei de închisoare deşi nu erau vinovate de nimic. Cele mai revoltătoare mi se par totuşi situaţiile în care justiţiabilii au ajuns să plătească sume astronomice pentru chestii minore, pe care în final au înţeles că le puteau face şi singuri. De pildă, ştiu cazuri în care pentru un banal divorţ avocaţii i-au jecmănit de de mii de lei sub pretextul că nu ştiu ce au făcut în dosar, iar oamenii neştiutori au plătit fără să stea prea mult pe gânduri. Dacă ar fi mers la mediator, de pildă, cu câteva sute de lei ar fi rezolvat şi divorţul, dar şi partajul. Lăsând deoparte partea cu medierea, şochează lipsa de bun simţ şi umanitate a acestor lupi îmbrăcaţi în robe, a unora dintre ei cel puţin, care nu se dau în lături de la nimic ca să te stoarcă de bani, deşi serviciile lor sunt în cel mai bun caz mediocre.

De necrezut sunt şi situaţiile în care omul şi-a încredinţat agoniseala de o viaţă în mâna unor aşa zişi jurişti, doar pentru a constata ulterior că au pierdut toate procesele din cauza lipsei de pricepere a respectivilor. Dacă îi iei la întrebări, ridică din umeri şi spun că au făcut tot ce le-a stat în putinţă să câştige. Nu vorbim aici de procese cu şanse minine de reuşită, ci de dosare cu probe grele, pe care şi un novice le-ar fi putut câştiga cu o bună cunoaştere a legii. Această situaţie se datorează în bună parte faptului că în avocatură au „scăpat” de-a lungul anilor toţi neaveniţii, care acum, cu o mină serioasă şi un costum mai de Doamne ajută, te pot păcăli să le încredinţezi rezolvarea unor situaţii juridice de care depinde cum va merge viaţa ta pentru următorii ani sau, în unele cazuri, chiar dacă vei rămâne după gratii sau nu. Sigur, justiţiabilii vor face finalmente selecţia şi vor decide cine merită să îi reprezinte într-un dosar sau altul, dar problema este că oamenii nu ştiu iniţial cine cunoaşte sau nu legea suficient de bine ca să îi reprezinte, iar până se dezmeticesc şi se duc la cineva cu adevărat competent, procesele se pot pierde definitiv.

Ceea ce şochează este că acestă „asistenţă juridică” îi costă pe justiţiabili enorm de mulţi bani şi nimeni nu se sesizează pentru a-i lua la bani mărunţi pe aceşti incompetenţi. Şi mai grav este că ei continuă zi de zi să se joace cu destinele oamenilor, perpetuând la infinit acest fenomen. Să ne înţelegem: nimeni nu este absurd să afirme că fiecare proces poate fi câştigat, mai ales pe civil şi comercial, dar când ai fost, de pildă, victima unei escrocherii, iar ţeparul încearcă să te stoarcă de bani şi pe cale legală, există o mare problemă dacă nu reuşeşti să deconspiri această mânărie şi să faci magistraţii să înţeleagă că sunt duşi de nas. În bătrâni există o vorbă: „fereşte-te de omul prost, dar mai ales de prietenul prost, pentru că exact când va vrea să te ajute, îţi va face rău”.


Articole înrudite