După 25 de ani de aşa-zisă democraţie, o bună parte a populaţiei României este la mâna destinului. Sărăcia extremă îi împiedică să îşi cumpere măcar necesarul zilnic de hrană, că de medicamente nici nu poate fi vorba. Cu un astfel de mod de viaţă finalul este previzibil. Dacă te îmbolnăveşti, ai picat şi acolo rămâi. Am ajuns ca în Evul Mediu pentru că, deşi avem medicamente să combatem bună parte din bolile cu care societatea de astăzi se confruntă, mulţi dintre noi nu au şi resursele financiare pentru a le cumpăra sau a beneficia de asistenţa medicală de care au nevoie. Am asistat de-a lungul anilor la scene sfâşietoare, dar parcă niciodată nu au fost atât de dese ca în momentul de faţă. Bătrâni rămaşi singuri pe lume, care ştiu că sunt bolnavi, dar care suferă în tăcere pentru că altceva nu mai pot face.
În paralel, observăm o altă categorie a societăţii, care şi în această perioadă îşi permite să cheltuie sume - ce le-ar ajunge muritorilor de rând preţ de o lună - pe tot soiul de nimicuri, doar ca să-şi demonstreze opulenţa (a se traduce prostia). Ei au reprezentat, de altfel, marea problemă a societăţii româneşti după Revoluţie, pentru că aceşti „neica nimeni” şi-au permis să se infiltreze în toate structurile statului, în special pe partea politică, pentru că nivelul de îndobitocire pe această zonă ar permite astăzi să fie numită şi o raţă în funcţia de ministru, dacă ar avea susţinerea necesară. Datorită lor ţara este neguvernabilă de ani de zile şi va mai fi pentru mulţi ani de acum încolo. Valoarea este doar o vorbă în vânt, pentru că tot ce contează este tupeul şi crezul că ei le ştiu pe toate, deşi nu au cunoştinţele şi experienţa necesare. Am ajuns atât de jos, că şi un copil de şapte ani ar putea guverna ţara. În fond, cât poate fi de greu să decizi tăieri salariale, concedieri colective şi alte asemenea „reforme”, ca să te lauzi apoi că ai avut nu ştiu ce creştere imaginară a produsului intern brut? Când am spus mai devreme că suntem la acelaşi nivel ca în Evul Mediu, am greşit, pentru că în realitate suntem ca în epoca când oamenii locuiau în peşteri. Singurul lucru care conta atunci era legea pumnului. Vedeţi vreo deosebire faţă de perioada de astăzi? Femeile sunt violate ziua în faţa a numeroase persoane, care nu fac altceva decât să se uite impasibile la acest spectacol înfiorător, iar dacă îţi permiţi să îi spui unui retardat de genul ăsta că ţi-a tăiat faţa în trafic fără să semnalizeze, se dă jos din maşină şi sare la bătaie, deşi nu a băut în viaţa lui atâtea sticle de bere câte cărţi ai citit tu, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun. Problema noastră nu a fost niciodată că nu am avea oameni valoroşi, care să ne scoată din situaţia catastrofală în care ne aflăm, ci faptul că am dat întotdeauna credit tuturor neaveniţilor, care şi-au instalat confortabil rubedeniile şi amantele în funcţii importante din stat, iar cei care meritau să le ocupe sunt trataţi şi plătiţi mai rău decât slugile.
