Lumea asta parcă a înnebunit de tot, parcă nu mai are răbdare să vină decembrie 2012, când ne-au prezis unii sfârşitul lumii, nici nu au terminat încă japonezii să-şi numere morţii de pe urma cutremurului şi iată că unii s-au gândit să mai provoace ceva nefericire şi în altă parte a lumii, în Libia. Că Muamar Gaddafi nu prea stătea el bine cu capul nici înainte, o ştia toată lumea, numai că atâta amar de vreme asta nu a deranjat pe nimeni, s-ar părea că nu prea aveau motive să se ia de viaţa lui. Că terorismul a înflorit în Libia sub ochii lumii întregi, sub ochii tuturor serviciilor secrete şi a organizaţiilor antiterorism de pretutindeni, n-a deranjat pe nimeni până mai săptămîna trecută când, dacă tot s-a revoltat poporul împotriva dictatorului şi acesta a ripostat, că doar nu era să plece aşa, de bunăvoie, marile puteri s-au adunat şi au decis să ajute poporul libian atacând Libia. Păi cum naiba vine asta? Hai să te ajut de să te omor. Culmea e că printre atacatori sunt tocmai cei care mai anii trecuţi îl primeau cu mare fast pe acelaşi odios dictator prin palatele lor - francezii, italienii, englezii. Îmi aduc chiar aminte că la Roma, într-una din vizitele lui, Gaddafi a fost aşteptat de o grămadă de tinere italience care i-au ieşit în cale cu basmale pe cap şi cu Coranul în mână, nu de alta, dar şmecherul ăsta promisese că va plăti oricărei tinere care trece la religia lui o anumită sumă de bani. Păi atunci era bun şi acum nu mai e? Chestia e că nu faptul că nebunul s-a apucat să-i omoare pe opozanţi i-a îndemnat pe ăştia de se cheamă marile puteri să trimită asupra lui atâtea avioane, nave şi deşi spun că nu, în curând vor trimite şi trupe de uscat. Nuuu, adevăratul motiv, cel pe care îl cunoaştem cu toţii, este setea neostoită după nenorocitul ăsta de petrol care zace sub solul popoarelor din acea parte a lumii. Ãsta e blestemul aurului negru, blestem care i-a lovit şi pe irakieni, acum venindu-le rândul libienilor, care, partizani de-ai lui Gaddafi sau opozanţi, vor muri la fel sub ploaia de rachete. Deh, victime colaterale, cum zice americanul. Şi cred că ar mai fi un motiv - nevoia de a consuma armamentul din stoc, nevoia fiecărui conducător de a arăta populaţiei de ce e nevoie de o armată antrenată şi bine utilată, deci de ce e nevoie de bani mulţi pentru armată. Uite că încă n-am aflat şi ce spun deştepţii noştri, noi ce facem, nu ne băgăm şi noi ca de obicei, nu trimitem şi noi vreo câţiva tineri să moară pentru interesele meschine ale unora şi altora? Că în Afganistan şi Irak am trimis la moarte vreo câţiva tineri care abia îşi începeau viaţa de familist, tineri care au fost momiţi cu câteva mii de dolari, bani cu care sperau să-şi facă o viaţă mai bună dar cu care şi-au plătit o înmormântare frumoasă.
