Dacă aş putea să iau o pauză de... România în acest moment, aş face-o. Aş pleca şi m-aş întoarce pe la sfârşitul lunii iunie... sau, mai bine, la afârşitul anului. Aş evita cu dragă inimă această perioadă preelectorală care ne dă cu totul peste cap.
Din 1999, când am intrat eu în presă, am trecut prin atâtea runde de alegeri de nu le mai ţin minte: locale în două tururi, parlamentare, prezidenţiale în două tururi, europarlamentare, başca referendumuri. Am văzut şi am auzit atâtea încât a ajuns să-mi fie silă de unii şi milă de alţii. Mai mare mizerie ca în anii electorali... greu de văzut.
Nu-mi este indiferent cine va conduce destinele acestui oraş, acestui judeţ şi acestei ţări, dar nu mă amestec în lupte electorale, ci prefer să consemnez de pe margine. E distractiv, câteodată. Anul acesta distracţia e în toi. Scena politică e agitată de mai multă vreme, dar acum se fac şi se desfac multe. E amuzant, totuşi, să vezi cum se bâlbâie unii dintre politicieni atunci când nu ştiu ce să declare, pentru că nu pot dezvălui chestiuni din culisele de partid sau pur şi simplu nici ei nu ştiu pe ce lume se află. La fel de amuzant este să vezi cum alţii încearcă să intoxice presa cu informaţii, dând semnale menite să atragă atenţia colegilor sau duşmanilor. În curând, însă, lucrurile se vor limpezi în ceea ce priveşte numele candidaţilor. După aceea nu ne va rămâne decât să le consemnăm promisiunile.
Mi-aş dori o campanie pentru alegerile locale desfăşurată cu mult bun simţ, cu eleganţă şi fair play. Mi-aş dori candidaţi serioşi, care să se „bată” în idei şi nu în promisiuni, care să vină din zone unde au confirmat, într-un fel sau altul, că îi interesează locul unde trăiesc şi oamenii pe lângă care trec pe stradă. Vreau alte nume şi alte figuri. Vreau oameni sinceri, nu mânaţi de interese şi de armata din partid.
Din păcate, ceea ce urmează va fi o mare mizerie, chiar dacă nu vom asista la bătăi şi înjurături. Deja unii au furat startul, dând dovadă de lipsă de respect şi de o dorinţă aprigă de a pune mâna pe putere. Oameni pentru care scopul scuză mijloacele iar votanţii sunt masă de manevră, uşor de manipulat şi de furat.
Adevărul este că noi, gălăţenii, noi, românii, le-am dat voie să gândească aşa, pentru că ne-am comportat ca nişte oi cu creierul cât nuca. Stăm cu ochii în televizor cel puţin un sfert din viaţă dar nu învăţăm nimic. Ne lăsăm prostiţi de cei cu gura mare şi costum scump, uitând că tot ei ne-au ţepuit şi până acum, de ne merge cum ne merge.
Eu, personal, am rămas şocată zilele trecute, când l-am auzit pe Prigoană recunoscând franc faptul că scandalurile şi divorţurile din relaţia sa cu Bahmuţeanu au fost regizateg. Nu m-a şocat faptul că a recurs la această strategie pentru că îl costa infinit mai puţin decât o campanie de marketing care să atragă atenia asupra celor doi şi afacerilor lor, ci faptul că a recunoscut cu nonşalanţă acest lucru. Numai că nu i-a scuipat în ochi, prin ecran, pe telespectatorii care şi-au pierdut ore din viaţă vizualizând „dezvăluiri” din alcov: bătaia cu pliciul şi sexul într-un picior. Pariu că şi la viitoarele alegeri Prigoană va lua voturi cu toptanul?
Din 1999, când am intrat eu în presă, am trecut prin atâtea runde de alegeri de nu le mai ţin minte: locale în două tururi, parlamentare, prezidenţiale în două tururi, europarlamentare, başca referendumuri. Am văzut şi am auzit atâtea încât a ajuns să-mi fie silă de unii şi milă de alţii. Mai mare mizerie ca în anii electorali... greu de văzut.
Nu-mi este indiferent cine va conduce destinele acestui oraş, acestui judeţ şi acestei ţări, dar nu mă amestec în lupte electorale, ci prefer să consemnez de pe margine. E distractiv, câteodată. Anul acesta distracţia e în toi. Scena politică e agitată de mai multă vreme, dar acum se fac şi se desfac multe. E amuzant, totuşi, să vezi cum se bâlbâie unii dintre politicieni atunci când nu ştiu ce să declare, pentru că nu pot dezvălui chestiuni din culisele de partid sau pur şi simplu nici ei nu ştiu pe ce lume se află. La fel de amuzant este să vezi cum alţii încearcă să intoxice presa cu informaţii, dând semnale menite să atragă atenţia colegilor sau duşmanilor. În curând, însă, lucrurile se vor limpezi în ceea ce priveşte numele candidaţilor. După aceea nu ne va rămâne decât să le consemnăm promisiunile.
Mi-aş dori o campanie pentru alegerile locale desfăşurată cu mult bun simţ, cu eleganţă şi fair play. Mi-aş dori candidaţi serioşi, care să se „bată” în idei şi nu în promisiuni, care să vină din zone unde au confirmat, într-un fel sau altul, că îi interesează locul unde trăiesc şi oamenii pe lângă care trec pe stradă. Vreau alte nume şi alte figuri. Vreau oameni sinceri, nu mânaţi de interese şi de armata din partid.
Din păcate, ceea ce urmează va fi o mare mizerie, chiar dacă nu vom asista la bătăi şi înjurături. Deja unii au furat startul, dând dovadă de lipsă de respect şi de o dorinţă aprigă de a pune mâna pe putere. Oameni pentru care scopul scuză mijloacele iar votanţii sunt masă de manevră, uşor de manipulat şi de furat.
Adevărul este că noi, gălăţenii, noi, românii, le-am dat voie să gândească aşa, pentru că ne-am comportat ca nişte oi cu creierul cât nuca. Stăm cu ochii în televizor cel puţin un sfert din viaţă dar nu învăţăm nimic. Ne lăsăm prostiţi de cei cu gura mare şi costum scump, uitând că tot ei ne-au ţepuit şi până acum, de ne merge cum ne merge.
Eu, personal, am rămas şocată zilele trecute, când l-am auzit pe Prigoană recunoscând franc faptul că scandalurile şi divorţurile din relaţia sa cu Bahmuţeanu au fost regizateg. Nu m-a şocat faptul că a recurs la această strategie pentru că îl costa infinit mai puţin decât o campanie de marketing care să atragă atenia asupra celor doi şi afacerilor lor, ci faptul că a recunoscut cu nonşalanţă acest lucru. Numai că nu i-a scuipat în ochi, prin ecran, pe telespectatorii care şi-au pierdut ore din viaţă vizualizând „dezvăluiri” din alcov: bătaia cu pliciul şi sexul într-un picior. Pariu că şi la viitoarele alegeri Prigoană va lua voturi cu toptanul?
