A trecut o sărbătoare naţională şi nimeni nu a dat doi bani pe ea. M-am uitat special la televizor să văd dacă cineva se va duce măcar la o manifestare culturală sau vreun eveniment realizat de vreo autoritate culturală şi... surpriză... nimic! Înţeleg, suntem oameni ocupaţi, ne interesează cum aterizează avionul lui Boldea, despre procedura de punere a cătuşelor şi să comentăm, toată ziua, cum un oarecare, pe care îl doare fix în cot că a fost trimis de popor în Parlament, a încercat să o facă pe ”băiatul deştept„. Aaaa... mă scuzaţi, cineva a organizat ceva?
A fost 27 martie, o zi în care Basarabia, acum 94 de ani, a luat cea mai surprinzătoare decizie şi s-a unit cu România, astfel dând startul realizării României Mari. Sfatul Þării s-a întrunit în Parlamentul de la Chişinău, iar la aceea vreme Ion Niculeţ deschidea adunarea precizând că aceasta ”va fi o şedinţă istorică pentru naţiunea română”. 83 de voturi pentru, 3 împotrivă şi 36 de abţineri. Astfel, după aproape 100 de ani, tărâmul sacrificat de atâtea ori s-a întors în mâinile noastre. Apoi, în Al Doilea Război Mondial, aveam să o pierdem şi să nu o mai recuperăm niciodată. În ziua de 27 martie am avut demnitatea de a fi români, de a fi reprezentaţi de nişte oameni care au pus interesul naţional mai presus de toate.
După aproape un secol suntem o umbră palidă a ceea ce am fost odinioară, am ajuns să fim reprezentaţi de oameni nedemni de a purta rangul de demnitar. Ne-am închinat de atâtea ori către cei puternici, încât nu mai putem privi soarele cu mândrie, nu avem putere în glas. Din păcate, ne uităm istoria, ne uităm valorile, ne uităm fraţii şi ne lăsăm conduşi de cei care nu cunosc noţiunea cuvântului ”onoare„.
Stau de multe ori şi mă întreb unde ne sunt politicienii de altădată, când, prin inteligenţă, ne impuneam dorinţele în faţa puterilor dominate în Europa. Acum, cedăm totul aşa de uşor, doar pentru a demonstra că suntem europeni, dar fără să primim recunoaşterea şi respectul partenerilor. Tratăm cu superficialitate istoria şi suntem îndobitociţi pentru a ne comporta asemenea unor oi ascultătoare, pentru a îndeplini sarcina de legitimare a celor care au condus „ferma animalelor” timp de jumătate de secol. Preferăm să ignorăm, să ne lăsăm manipulaţi de oamenii mărunţi în gândire şi ale căror interese nu trec mai sus de propriul portofel, iar acest lucru ne va costa identitatea, valorile şi mândria de a fi măcar om.
Oare nu ne putem reveni, oare nu ne mai putem ridica, oare nu ne mai putem mândri cu istoria noastră? Probabil suntem condamnaţi să ne ducem soarta măruntă spre drumul fără lumină.
