Zilele trecute am primit la redacţie o informare a Autorităţii Electorale Permanente care făcea trimitere la proiectul de Cod Electoral, care conţine prevederi referitoare la toate tipurile de alegeri şi referendumuri
care se desfăşoară în ţara noastră. Pe 25 ianuarie, reprezentanţii AEP au prezentat partidelor parlamentare proiectul de Cod Electoral iar acum Puterea şi Opoziţia fac intens calcule pentru a vedea cine pierde şi cine câştigă din uninominalul pur. În acest moment, în Parlament, un număr considerabil de proiecte care vizează modificarea acestei legi - pentru alegerile locale şi generale - aşteaptă să intre în dezbatere. Parlamentari din întreg arcul politic au iniţiat, în toamna trecută, proiecte legislative care prevăd alegerea primarilor, senatorilor şi deputaţilor într-un singur tur de scrutin. Dar, derutaţi de perspectiva formării alianţei ACD-PSD, care ar putea desemna candidaţi unici, pedeliştii anunţă că nu vor mai susţine modificarea legii în sensul alegerii parlamentarilor într-un singur tur, rămânând în expectativă în ceea ce priveşte alegerea primarilor prin această modalitate. Deocamdată mă voi referi la alegerea primarilor.
Cu toţii ne-am dori, nu-i aşa, alegeri uninominale într-un singur tur. E vorba în primul rând de economie de bani şi de timp, dar... se ştie că politicienii nu prea pun preţ pe banul public şi pe timpul nostru. Sună bine faza cu un singur tur, dar cam e de naură să sperie. De ce? Am să explic mergând pe mai multe variante de lucru.
Prima variantă: să zicem că se alege primarul din primul tur şi avem doar doi candidaţi (variantă puţin probabilă, pentru că de obicei se aruncă în cursă mai mulţi candidaţi). După numărarea voturilor, lucrurile sunt simple: cine are cu un vot mai mult, câştigă. Se vor învolbura apele, se va zice că s-a furat şi că de fapt celălalt era câştigătorul... adică patru ani de contre legate de furtul la vot.
A doua variantă: se înscriu în cursă trei candidaţi. E bine, de obicei în realitate sunt doar doi candidaţi cu şanse, iar al treilea e „săgeată”, pus să „muşte” din voturile unuia dintre cei doi. Electoratul e bulversat şi de obicei candidatul „săgeată” acumulează de la nehotărâţi un pic şi de la cel pe care trebuie să-l „şunteze”. E destul pentru a aduce victoria celui şmecher.
A treia variantă şi cea mai viabilă, verificată în anii de democraţie: mulţi candidaţi, unii de la partide care n-au nicio valoare în sfera politică dar care apar ca ciupercile înainte de alegeri iar alţii care sunt „săgeţile” unuia sau altuia. Aşa am ajuns să avem, o dată la patru ani, între 10 şi 20 de candidaţi pentru Primărie. Adică oraşul ăsta se prăbuşeşte, nimeni nu face nimic, dar e plin de valori. Iar la final constatăm că am ales de ne-am rupt. Dacă vom alege într-un singur tur, ne vom trezi că dăm un mandat de patru ani unui candidat care a fost votat de 10% dintre cei care au mers la vot, pentru că a avut 15-20 de contracandidaţi şi fiecare a fost votat de rude, prieteni, vecini, colegi de serviciu, foşti colegi de grădiniţă şi câţiva activişti ai unui partid de 0,01% la nivel naţional. Ce facem? Îl declarăm învingător pe „domnul 10%”?
