Cu toate că avem un vocabular mult mai bogat decât al multor alte naţii, cu toate că românul s-a născut poet, conform zicalei din bătrâni, cu toate că nu ne întrece nimeni atunci când e să născocim niscaiva porecle, uite că de-a lungul istoriei de până acum n-am reuşit să avem şi noi o revoluţie cu un nume pe care să nu-l uite urmaşii urmaşilor participanţilor la acea revoluţie.
Cehii au avut Revoluţia de catifea, când, fără vărsare de sânge, comuniştii cehi s-au retras de la guvernare. Mai nou, uite că până şi cei din lumea arabă ne-au întrecut, revoluţia lor numindu-se Revoluţia Iasomiei. La noi revoluţiile s-au numit ori ”a lu' Tudor Vladimirescu”, ori ”paşoptistă”, adică din 1848, ori Revoluţia din 1989. Asta din urmă cred că nici măcar nu merita oboseala să fie numită cumva, mai ales că nici acum, după atâţia ani, românii încă nu pot jura cu mâna pe inimă că au participat la o revoluţie şi nu că au fost doar pionii unei lovituri de stat. Ca să nu mai spun că de vreo douăzeci de ani s-ar părea că suntem total lipsiţi de inspiraţie în a ne alege un conducător mai de Doamne-ajută, unul cinstit şi care să ne vrea într-adevăr binele. Bine că le-am găsit porecle precum ”Buniciţa”, ”Þapul” şi ”Pinochio”, de parcă lor le-ar păsa în vreun fel.
Cred că i-am avut şi îi avem pe cei pe care i-am meritat şi mai cred că, tot din lipsă de inspiraţie, atunci când altă soluţie nu am găsit, i-am mai omorât niţel în loc să-i punem să trăiască alături de noi, în aceleaşi condiţii pe care ei s-au străduit până la epuizare să ni le asigure. Baliverne d-astea precum că Băse era milionar încă de pe vremea lui Ceaşcă sunt poveşti de adormit copiii. Ce-ar fi fost să fie el un preşedinte cu un salariu minim pe economie, locuind într-un apartament cu două camere? Şi tare nu cred că am mai fi plătit noi întreţinerea în lunile de iarnă atât cât ne pune el să plătim.
Până la urmă, cred că părinţii noştri n-au fost inspiraţi că ne-au născut în România şi nici noi că am rămas pe meleagurile astea unde totul e anapoda, că doar nu ne-a oprit nimeni (în afară de sărăcie) să emigrăm. Numai că am avut proasta inspiraţie să sperăm. Da, să sperăm că se schimbă ceva, că după iarnă vine vara, că după un preşedinte rău vine unul bun, că toţi îmbuibaţii ăştia s-or sătura odată şi odată să ne tot fure. Aşa că, asta e, nu ne rămâne decât să suduim viaţa de zi cu zi (că la înjurături nu ne întrece nicio altă naţie), să muncim pe nimica toată (care mai avem pe unde) şi, în ultimă instanţă, în lipsa oricărei surse de inspiraţie, să ne rugăm. Pentru morţi, pentru vii, pentru cei ce vor veni după noi, dar şi pentru iertarea păcătoşilor care ne duc cu bună ştiinţă sau din lipsă de inspiraţie către lumea de dincolo.
