O treime din angajaţii de la CFR Marfă Galaţi vor primi până pe data de 7 iunie adresa prin care vor fi anunţaţi că îşi vor pierde locul de muncă. Acest lucru ni l-a comunicat liderul Sindicatului Mişcare Comercial, Viorel Istrate, care a participat luni, la Bucureşti, la o întâlnire în care s-a discutat despre măsurile pe care conducerea companiei CFR Marfă vrea să le ia în următoarea perioadă. Vorbim despre disponibilizări de personal şi reducerea programului de lucru săptămânal de la 5 la 4 zile. Practic este vorba de disponibilizarea a 328 dintre cei 897 de angajaţi ai CFR Marfă Galaţi, care de la începutul săptămânii viitoare vor primi deciziile de încetare a valabilitaţii contractului individual de muncă.
„Federaţia Mişcare Comercial nu este de acord cu intenţia conducerii companiei CFR Marfă de a reduce începând de săptămâna viitoare programul de lucru săptămânal de la 5 la 4 zile. Am comunicat acest lucru conducerii companiei şi, dacă nu se va ţine seama de punctul nostru de vedere, vom informa salariaţii, care vor decide ei ce vom face. Nu înţelegem care au fost motivele luării unei asemenea măsuri, în condiţiile în care fondul de salarii consumat în primele 3 luni ale acestui an este la jumătatea celui aferent aceleiaşi perioade a anului trecut. În plus, este anormal să reduci prgramul de lucru în condiţiile în care numărul salariaţilor urmează să se reducă iar salariaţii care vor rămâne vor trebui să lucreze mai mult”, spune liderul de sindicat.
Conform declaraţiei lui Viorel Istrate, reducerea cu o zi a programului de lucru înseamnă implicit faptul că ceferiştii care nu îşi vor pierde locul de muncă vor sta acasă prin rotaţie câte o zi iar drepturile salariale pe care le vor primi vor fi reduse cu 20%.
Potrivit Contractului Colectiv de Muncă negociat la nivelul companiei, cei 328 de angajaţi care îşi vor pierde locul de muncă vor primi drept plăti compensatorii 6 salarii minime pe economie, baza de calcul fiind de 670 de lei.
Şi viitorul angajaţilor de la CFR Infrastructrură Galaţi nu este unul roz, dacă ţinem cont de faptul că, potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de liderul de sindicat Viorel Istrate, se preconizează ca în iulie-august să fie disponibilizaţi 112 de angajaţi, din care 29 personal TESA.