16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Viorel Ştefan şi-a vândut, la bursă, o parte din acţiunile TTS
Viorel Ştefan şi-a vândut, la bursă, o parte din acţiunile TTS

Viorel Ştefan, care în prezent este membru al Curţii de Conturi Europene şi a fost vicepremier şi ministru al Finanţelor, a vândut o parte din acţiunile pe care le deţine la compania Transport Trade Services (TTS). Tranzacţia s-a efectuat în cadrul celei mai mari oferte de listare la bursa de la Bucureşti din ultimii ani, aceasta fiind oferta premergătoare listării companiei la bursa de la Bucureşti.
TTS a încheiat, vineri, 04 iunie 2021, o ofertă prin care cei 14 acţionari ai TTS, inclusiv Viorel Ştefan, au vândut 50% din companie către investitori pentru 288 milioane de lei (58,8 mil. euro). Viorel Ştefan a vândut 1,5 milioane de acţiuni TTS la preţul de 19,2 lei pe unitate, echivalentul unei tranzacţii de 29,5 milioane de lei (6 mil. euro).
Micii investitori au subscris la preţul de 21 lei pe unitate, preţul final fiind de 19,2 lei pe acţiune. În urma acestei tranzacţii, Viorel Ştefan şi-a redus deţinerea la TTS de la 10% la 4,99%, potrivit datelor din prospectul ofertei.
„Veniturile nete obţinute de acţionarii vânzători în urma ofertei, după deducerea comisioanelor, tarifelor şi cheltuielilor aferente ofertei, vor fi de aproximativ 300 milioane de lei (presupunând că toate acţiunile oferite deţinute de acţionarii vânzători vor fi vândute la preţul maxim din cadrul intervalului de preţ de ofertă)”, se arată în prospect.
Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport naval din România, are şi operaţiuni în transportul feroviar, prin firma Transfer International Spedition (TIS). Din grup fac parte companiile Navrom Galaţi, TTS Constanţa, Canopus Star Constanţa, Trans Europa Port Galaţi, Cernavodă Shipyard, Bunker Trade Logistic Constanţa, Cargorom Antwerp (Belgia), TTS Viena, Agrimol Trade Bucureşti, Transterminal Chişinău.
Pe lista celor 14 acţionari care şi-au vândut o parte din acţiuni se numără şi acţionarul majoritar al TTS, omul de afaceri Mircea Mihăilescu, care a scos la vânzăre 7,5 milioane de acţiuni ceea ce înseamnă o vânzare de aproximativ 144 milioane de lei. Mircea Mihăilescu avea 50,4% din TTS, adică un număr de 15,2 milioane de acţiuni, iar în urma tranzacţiei va rămâne cu 25,26%.


Articole înrudite