Venitul mediu total al unei gospodării în România a fost, în primul trimestru din 2014, de 2.477 de lei/lună, în timp ce cheltuielile au reprezentat aproape 90% din totalul veniturilor încasate în fiecare lună, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Potrivit rezultatelor anchetei bugetelor de familie, în intervalul ianuarie - martie 2014, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în termeni nominali, 2.477 lei/gospodărie, echivalentul a 928 lei/persoană. De asemenea, veniturile băneşti au fost, în medie, de 2.034 lei lunar/gospodărie (762 lei/persoană), iar veniturile în natură de 443 lei lunar/gospodărie (166 lei/persoană).
Cea mai importantă sursă de venituri (49,4%) a fost reprezentată de salarii şi celelalte venituri asociate lor, iar la formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit şi veniturile din prestaţii sociale (24,1%), veniturile din agricultură (2,4%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,5%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,4%). În plus, o pondere importantă deţin şi veniturile în natură (17,9%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (16,2%).
Datele INS arată că, în trimestrul I 2014, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 29,3% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural şi cu 11,1% mai mari faţă de ansamblul gospodăriilor.
În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 61,5% din salarii, de 23,4% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 8,4% din total.
Pe de altă parte, în mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 37,7% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (32,2% din totalul veniturilor) a fost formată de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile băneşti din agricultură asigurând 5,5% din veniturile totale ale gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (29,4%) şi celor din prestaţii sociale (25,4%).
La capitolul cheltuieli lunare în gospodăriile din România, statistica relevă faptul că acestea au fost, în primele trei luni ale anului în curs, în medie, de 2.226 lei/gospodărie (834 lei/persoană) şi au reprezentat 89,9% din nivelul veniturilor totale.
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost: consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere de numai 0,2% în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei.
În ceea ce priveşte mărimea şi structura cheltuielilor totale de consum în funcţie de mediul de rezidenţă, arată că, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban faţă de rural cu 487 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu doar 19 lei.
În mediul rural, 49,2% din cheltuielile pentru consumul alimentar au fost reprezentate de contravaloarea consumului din resurse proprii, în timp ce în mediul urban, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 22,7% din cheltuielile pentru consumul alimentar.
Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I 2014, în medie, 40,5% din consumul gospodăriilor.
O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli, este legată de locuinţă (apă, energie electrică şi termică, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea şi întreţinerea locuinţei), în trimestrul I 2014, aceasta reprezentând 22,9% din cheltuielile totale de consum. În cadrul cheltuielilor cu locuinţa cea mai mare pondere a deţinut-o cheltuielile necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (19,3%).
La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (1,6%) şi cele pentru educaţie (0,7%).