Există numeroase mituri despre cum să-ţi încarci telefonul mobil şi mai ales despre ce ar trebui să eviţi să faci atunci când bateria acestuia este descărcată. Printre acestea se numără cele privind formatarea bateriei sau avertizarea că ar fi bine să nu lăsăm telefonul în priză peste noapte.
Numeroase dintre aceste mituri sunt însă false, asigură specialiştii, conform unui material publicat de Yahoo! News, care identifică cele mai răspândite cinci mituri false despre bateria telefonului mobil.
1. Dacă ţinem telefonul la încărcat prea mult timp, bateria sa are de suferit
Probabil că multă lume a auzit de acest mit: dacă îţi ţii telefonul la încărcat peste noapte, fără să-l deconectezi de la priză după ce s-a încărcat complet, în timp bateria îşi va pierde din calităţi, descărcându-se din ce în ce mai repede. Experţii în tehnologie ne asigură însă că adevărul este exact invers. Orice smartphone din ziua de azi este suficient de inteligent pentru a şti atunci când bateria sa este încărcată complet şi atunci când ajunge în acest stadiu opreşte singur alimentarea cu energie de la priză.
2. Este de preferat să nu încărcăm telefonul decât după ce i-a "murit" complet bateria
Nici acest mit nu rezistă analizei specialiştilor. Bateriile litiu-ion, cele care alimentează toate telefoanele, tabletele şi alte dispozitive smart din prezent, nu se confruntă cu aşa-numitul "efect de memorie", problemă care caracteriza generaţia anterioară de baterii nichel-cadmiu (NiCd) sau nichel-metal-hidrură (NiMH), care necesitau şi formatare pentru a funcţiona la o capacitate cât mai apropiată de cea optimă.
Aşa-numitul "efect de memorie" se manifesta atunci când începeam să încărcăm o baterie înainte de a fi complet descărcată. Astfel, utilizatorii ar fi resetat "memoria" bateriei, iar dacă începeau să încarce o baterie aflată la 50% din potenţialul de încărcare, următoarea dată când bateria se va consuma până la 50% din capacitate va "crede" că e complet golită de energie.
Acest efect de memorie al bateriilor, a cărui existenţă a provocat numeroase dezbateri în perioada în care foloseam bateriile NiCd sau NiMH, nu se aplică în cazul bateriilor litiu-ion folosite de dispozitivele mobile din prezent.
3. De-a lungul timpului, încărcarea bateriei îi afectează durata de viaţă
Acest mit este adevărat dar este necesară o precizare. Bateriile litiu-ion îşi pierd din capacitate, câte puţin, cu fiecare ciclu de încărcare, însă aşa cum explică Apple, un astfel de ciclu de încărcare nu are legătură cu frecvenţa încărcărilor bateriei ci cu cât de des ajunge bateria să fie complet golită de energie. Să presupunem că încărcaţi bateria aflată la 50% peste noapte, iar în ziua următoare procedaţi la fel. Aceste două zile în care bateria a fost reîncărcată de la 50% din capacitate contează ca un singur ciclu de reîncărcare completă. În concluzie este adevărat că bateriile îşi pierd capacitatea peste timp, dar nu aşa de uşor cum am putea crede.
4. Nu folosiţi telefonul când este pus la încărcat
Acest mit susţine că dacă folosim telefonul în timp ce este pus la încărcat ar putea exista un anumit risc de electrocutare. Acest mit este complet fals. Singurele circumstanţe în care electrocutarea este posibilă sunt cele în care am folosi telefonul legat la priză în timp ce ne aflăm în cadă sau dacă folosim un încărcător improvizat, artizanal. Este drept însă că dacă dorim să încărcăm telefonul cât mai rapid, este mai bine să nu-l folosim cât timp se află conectat la priză. Cu cât ecranul este aprins mai mult timp, cu atât telefonul consumă mai multă energie şi va avea nevoie să fie menţinut în priză mai mult timp până la încărcarea completă.
5. Folosirea altui încărcător decât cel primit la achiziţionarea telefonului îi poate afecta bateria
Şi acest mit are o parte de adevăr. Dacă achiziţionăm un încărcător foarte ieftin, a cărui utilizare nu este aprobată pentru un anumit tip de telefon mobil, folosirea sa poate provoca probleme cu bateria şi există chiar şi un risc ca telefonul să ia foc. Dacă în schimb cumpărăm un încărcător generic produs de o companie cu licenţă şi în specificaţiile căruia se precizează că este compatibil cu telefonul, atunci nu vor fi probleme.