27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tinerii (18-24 de ani) au fost principalele victime ale crizei economice din UE în perioada 2008 - 2011, constată raportul Comisiei Europene cu privire la ocuparea forţei de muncă şi la evoluţiile sociale în Europa, dat publicităţii, marţi, la Bruxelles.
Concret, raportul precizează că procentul tinerilor din UE care trăiesc sub pragul sărăciei şi al excluderii sociale a crescut în perioada 2008 - 2011 cu 1,2%, în timp ce procentul populaţiei active în UE a crescut cu 1,3%. Procentul respectiv la vârstele cuprinse între 55 şi 64 de ani a scăzut cu 0,3%.
În perioada 2008 - 2011, riscul sărăciei şi al excluderii sociale în rândul tinerilor a crescut în Grecia şi Spania cu 6%-7%, în Danemarca, Estonia, Irlanda, Lituania şi Malta cu 8% până la 12%, iar în Bulgaria şi Letonia cu 17%.
Pe de altă parte, conform Comisiei Europene, una dintre cele mai importante "plăgi" ale crizei economice este şomajul de lungă durată (de peste 12 luni). Concret, în raport se precizează că 80% dintre şomerii din Grecia şi Slovacia rămân cu acelaşi statut după douăsprezece luni de căutare a unui loc de muncă şi numai 10% dintre aceştia au reuşit să-şi găsească de lucru.
Procente ridicate de şomaj de lungă durată se observă de asemenea în Ungaria şi Estonia, unde 60% din şomeri nu găsesc un loc de muncă după 12 luni de căutare, iar cele mai scăzute procente la această categorie se observă în Suedia şi Olanda.
În privinţa evoluţiei salariilor reale în statele-membre, Comisia Europeană precizează că creşterile înregistrate în statele-membre în perioada 2001 - 2007, cu excepţia Germaniei, au fost urmate de reduceri semnificative ale salariilor.
Detaliat: în perioada 2001 - 2007, cele mai mari majorări asupra salariilor reale au fost observate în Irlanda (18,8%), după care au urmat Marea Britanie (16,2%), Finlanda (15,2%), Suedia (12,2%), Grecia (12,1%) şi Danemarca (10,4%). În celelalte state-membre au fost observate creşteri ale salariilor cuprinse între 0,5% în Portugalia şi 9,2% în Malta. Germania a fost singurul stat-membru al UE care a redus salariile reale cu -4,5%.
Însă, la apariţia crizei economice 2008 - 2011, s-au înregistrat reduceri semnificative ale salariilor reale în 13 state-membre, cele mai importante fiind în Lituania (-12,7%), în Grecia (-12%), în Estonia (-11,7%), în Letonia (-10,5%), în Marea Britanie (-6,3%) şi în Ungaria (-5,9%). Demn de semnalat este că în aceeaşi perioadă salariile reale au crescut cu 25,7% în Bulgaria, iar creşteri semnificative au fost înregistrate de asemenea în Polonia (7,1%), în Slovacia (6,5%), în Franţa (+1,7%) şi în Germania (+1,5%).
Potrivit aceluiaşi raport, criza economică a avut un efect extrem de negativ şi asupra situaţiei economice a familiilor din multe state-membre UE. Şi anume, în perioada 2008 - 2011, venitul mediu disponibil al familiilor s-a redus în termeni nominali cu 16% în Letonia şi cu 13% în Grecia şi Irlanda, iar reduceri semnificative s-au înregistrat de asemenea în Estonia, Lituania, România şi Spania.
Raportul Comisiei Europene semnalează de asemenea că situaţia familiilor cu venituri scăzute s-a înrăutăţit cu precădere în Grecia, Cipru, Italia şi Spania. Concret, procentul familiilor care declară că "o duc greu" a crescut în perioada 2008 - 2011 cu 5% în ţările baltice, în Grecia, în Ungaria şi Irlanda, iar în Letonia înrăutăţirea a fost de 10%. Pe de altă parte, 11% dintre greci au declarat în 2011 că se confruntă cu greutăţi în achitarea împrumuturilor pentru locuinţe sau în plata chiriei pentru locuinţă. În Cipru, în Franţa, în Ungaria, în Irlanda, în Portugalia şi în Letonia procentul respectiv era de 8%.
Potrivit concluziilor raportului Comisiei Europene, înrăutăţirea situaţiei economice a familiilor în cele mai multe state-membre a avut un efect imediat şi asupra posibilităţii lor de a face faţă unor "cheltuieli neprevăzute". Este caracteristic faptul că în Estonia, Letonia şi Lituania, procentul familiilor care şi-au declarat "imposibilitatea" de a face faţă unor cheltuieli neprevăzute a crescut în perioada 2008 - 2011 cu 20%, în timp ce în Grecia, Bulgaria, Cipru, Ungaria, Irlanda, Spania, România şi Marea Britanie au fost înregistrate creşteri importante de 6%-9%.
În sfârşit, raportul precizează că Grecia, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Irlanda, Lituania, Slovacia şi Spania au fost ţările UE în care s-au înregistrat creşteri în privinţa procentului populaţiei cu venit sub 40% din media naţională.


Articole înrudite