Voucherele de vacanţă vor fi acordate, de la 1 iulie 2017, pe suport electronic, vor fi nominale, iar persoanele care îşi vând tichetul altora sunt pasibile de amenzi ce pot echivala cu până la 14 salarii minime brute, se arată în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind acordarea tichetelor de vacanţă, postat în consultare publică pe site-ul Ministerului Turismului.
Proiectul de act normativ prevede totodată că impactul bugetar anual determinat de acordarea acestor tichete este de estimat la 1,73 miliarde lei, calculat la valoarea unui salariu minim brut pe economie, de 1.450 de lei.
În acelaşi timp, modificările şi completările aduse OUG nr.8/2009 ar urma să aibă un impact direct şi efectiv în economie de aproximativ 400 milioane de euro acordate sub forma unor vouchere celor aproximativ 1,2 milioane de persoane angajate în sistemul bugetar.
De asemenea, se estimează creşterea semnificativă a contribuţiei actuale a veniturilor din sectorul turismului la bugetul de stat, care se situează, la ora actuală, la aproximativ 1,5% din Produsul Intern Brut (PIB).
„Prin Programul de Guvernare 2017-2020, Guvernul României s-a angajat că 'toţi salariaţii din sistemul public vor beneficia anual, începând cu (...) 2017, de un tichet de vacanţă egal cu valoarea salariului minim brut din acel an'. Mai mult, tot în cadrul documentului Program de Guvernare 2017-2020 anterior citat, 'măsurile urmărite de Guvern vor conduce la creşterea numărului de locuri de muncă şi astfel la păstrarea forţei de muncă în România'. Astfel, obiectivul Guvernului este să oprească 'exodul forţei de muncă din domeniul turismului către alte state din relativa vecinătate a României' stimulând acest domeniu prin 'acordarea unui tichet de vacanţă pentru angajaţii din sistemul public'', se arată în proiectul de modificare şi completare a OUG.
Voucherele de vacanţă vor fi emise pe suport electronic şi pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor acordate de către angajator şi pot fi utilizate doar pentru achiziţionarea de servicii turistice în unităţile afiliate, se stipulează la articolul 2, alineatul 22 al actului normativ. Tot în acest context, se menţionează faptul că valorile nominale permise pentru voucherele de vacanţă pe suport hârtie pot fi multiplu de 10 lei, până la 100 lei, 'valoare nominală maximă pe voucher', iar plafonul maxim cumulat al comisionului perceput de la angajator şi unitatea afiliată, de către unităţile emitente, este de maximum 1% din valoarea voucherului de vacanţă.
În ceea ce priveşte contravenţiile suportate de către cei care nu respectă prevederile legale prevăzute în OUG nr. 8/2009, proiectul de modificare şi completare precizează că acceptarea de către unitatea afiliată de vouchere de vacanţă de la alte persoane decât titularul tichetului se va sancţiona cu 4 până la 7 puncte de amendă.
Un punct de amendă este echivalent cu contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată (1.450 lei) stabilit, în condiţiile legii.
Pe de altă parte, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4-14 puncte amendă şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de vouchere de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii, respectiv cu 7-14 puncte de amendă şi retragerea licenţei de turism agenţiei de turism, în calitate de unitate afiliată, fapta agenţiei de turism de a emite pachete de servicii turistice pentru achiziţionare cu vouchere de vacanţă la un preţ mai mare decât preţul pachetului similar de servicii achiziţionat prin alte mijloace de plată.
În plus, se va sancţiona cu 7-14 puncte de amendă următoarele situaţii: fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la voucherul de vacanţă, comercializarea voucherelor de vacanţă de către angajaţi, angajatori, unităţile afiliate şi structurile de primire turistice, diminuarea valorii nominale a voucherelor de vacanţă utilizate de angajaţi, emiterea de vouchere de vacanţă cu alte valori nominale şi emiterea de vouchere de vacanţă de către alte entităţi decât cele prevăzute în textul legii.
Proiectul de act normativ privind modificarea şi completarea OUG privind acordare voucherelor de vacanţă se va afla în consultare publică pe site-ul Ministerului Turismului până la data de 7 iunie, iar observaţiile şi propunerile pot fi transmise la ministerul de resort.