27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a prelungit cu 14 zile, până la 1 februarie 2013, termenul limită pentru depunerea proiectelor aferente celei de-a douăsprezecea sesiuni pentru măsura 123, „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”, potrivit anunţului publicat pe site-ul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
Fondurile disponibile pe acestă măsură sunt de 80 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro pentru implementarea standardului privind laptele crud, în conformitate cu decizia UE şi 60 de milioane de euro pentru finanţarea proiectelor care vizează investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole.
Potrivit APDRP, suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul măsurii 123 este de 3 milioane de euro.
Măsura 123 "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere" se încadrează în Axa I - „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiective principale introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive şi adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute. De asemenea, măsura mai are ca obiective îmbunătăţirea veniturilor întreprinderilor sprijinite prin creşterea valorii adăugate a produselor agricole, precum şi creşterea eficienţei economice a activităţii microîntreprinderilor, prin dezvoltarea şi modernizarea echipamentelor, proceselor şi tehnologiilor de prelucrare.
Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă măsurii 123 este 1 februarie 2013, ora 12:00.
Anunţarea rezultatelor pentru cererile de finanţare depuse în cadrul acestei sesiuni se va face după aprobarea Raportului de Selecţie de către directorul general al Autorităţii de Management pentru PNDR.
APDRP va notifica în scris şi prin intermediul paginii de internet www.apdrp.ro şi www.madr.ro pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluărilor cererilor de finanţare depuse de către aceştia la sediile APDRP.


Articole înrudite