Sindicatele afliate la Federaţia Natională Feroviară Mişcare-Comercial se vor întâlni azi la Bucureşti, scopul fiind acela de a discuta cu persoane din conducerea companiilor feroviare aflate în subordinea Ministerului Transporturilor precum şi cu ministrul Radu Berceanu pe marginea intenţiei de disponibilizare a câtorva mii de ceferişti.
”Au fost invitaţi să participe la întâlnire atât ministrul Radu Berceanu cât şi directorii companiilor feroviare. Solicitarea noastră a fost ca să primim explicaţii referitoare la informaţiile apărute în presă referitoare la disponibilizarea câtorva mii de ceferişti, deoarece sindicatelor nu li s a comunicat nimic, ci au aflat din presă ce intenţii au şefii Ministerului Transporturilor. Nu suntem de acord sub nicio formă cu noi disponibilizări de personal şi, dacă se va întâmpla acest lucru, vom sta cu toţii acasă, să vedem ce se va întâmpla”, ne-a declarat liderul sindicatului Mişcare-Comercial, Viorel Istrate, care va fi prezent la întâlnirea care va avea loc azi.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de măsurile luate în ultimul an la nivelul Ministerului Transporturilor precum şi de activitatea ministrului Radu Berceanu. Reamintim că ultima măsură decisă de şefii companiei CFR Călători a fost trimiterea în şomaj tehnic, începând de luni, prin rotaţie, a tuturor angajaţilor care lucrează în regionalele companiei, decizie care a fost pusă în practică de la începutul acestei săptămâni şi la nivelul Regionalei Galaţi a CFR Călători. Practic, până la sfârşitul acestui an, 1.400 de angajaţi ai Regionalei CFR Călători Galaţi vor sta acasă 60 de zile.