România va deveni anul acesta prima ţară europeană care are un Cod al Insolvenţei. Sunt şanse mari ca actul normativ să intre în vigoare de la 1 mai sau chiar mai devreme. Este a doua tentativă de reglementare, după ce Curtea Constituţională a respins prima formă a codului invocând în principal adoptarea sa prin Ordonanţă de Urgenţă
Discuţiile politice şi de specialitate privind Codul Insolvenţei sunt aproape finalizate iar actul va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor până cel târziu pe 1 mai. La propunerile specialiştilor în domeniul juridic şi ale bancherilor, dar şi obligaţi de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, senatorii şi deputaţi au adus mai multe amendamente care schimbă substanţial procedurile insolvenţei în România. Noul cod este cu atât mai important cu cât România este ţara cu cea mai mare pondere a insolvenţelor în totalul firmelor, cu procente de zeci de ori mai mari chiar şi comparativ cu Polonia sau Ungaria. Ultima formă a actului normativ, consultată şi de ECONOMICA.NET, modifică majoritatea articolelor care, după adoptarea prin ordonanţă de urgenţă a primei formule de Cod, au stârnit nemulţumirea majorităţii celor implicaţi în procedurile insolvenţei.
Planul de reorganizare rămâne pe loc dar şi creditorii capătă puteri sporite
Ultima formă de Cod rezolvă problema duratei planului de reorganizare. În ultima parte a anului trecut, Guvernul a uimit pe toată lumea adoptând o ordonanţă de urgenţă care arăta, printre altele, că durata planului de reorganizare se limita la un singur an faţă de 3 ani cu posibilitatea de prelungire cum se întâmpla pînă atunci.
Propunerea ar fi fost susţinută de fostul ministru de finanţe Daniel Chiţoiu care a considerat că în acest fel, statul îşi poate recupera mai rapid creanţele. În realitate însă, o astfel de schimbarea ar fi redus spre zero şansele de supravieţuire ale multor firme intrate în insolvenţă, după cum spun specialiştii. Forma actuală a codului a reparat această problemă reintroducând durata de 3 ani pentru planul de reorganizare. În schimb însă, perioada de observaţie va fi limitată la un singur an, faţă de trei ani cât este în prezent.
În altă ordine de idei, noul Cod încearcă să limiteze posibilitatea ca debitorii să-şi numească administratori favorabili. Mai precis, administratorul provizoriu va fi numit de unul dintre creditori, în condiţiile în care sunt depuse cereri în acest sens.
Propunerea debitorului va mai avea prioritate doar în măsura în care nu există alte cereri. Judecătorul va avea puterea de a numi administratorul doar atunci când nu există cereri de la niciuna dintre părţile din proces. “Administratorul provizoriu este o instituţie deosebit de importantă pentru că este cel care face tabelul preliminar, care convoacă adunarea creditorilor, este cel care ţine prima adunare a creditorilor, care trebuie să repecte o strategie. Pe noul cod, cine va decide ce practician este provizoriu trebuie să fie în primul rând creditorul. Este normal pentru că instanţa trebuie să judece problemele de drept în timp ce alegerea parcticianului este o chestiune de oportunitate. Trebuie să ştii dacă practicianul poate duce procedura la capăt , dacă este de încredere, etc. Noua regulă spune că el va numit de către instanţă la cererea debitorului doar dacă nu au creditorii cereri depuse. Dacă au creditorii cereri depuse, administratorul va fi numit de către unul dintre creditori. Nu se va discuta de rangul creditorului sau de cuantumul creanţei. Dacă nu este niciuna dintre aceste situaţii, abia atunci decide judecătorul”, spune Stan Tîrnoveanu, partener la ZRP Insolvency şi unul dintre oamenii care au participat la conceperea noii legi.
Firmele de leasing, tratate exact ca băncile
Schimbări importante vor fi aduse şi în ceea ce priveşte relaţia dintre debitor şi creditori în perioada de după declanşarea procedurii de insolvenţă. De exemplu, se introduce un termen limită pentru denunţarea contractelor.Furnizorii vor putea face acest lucru într-o perioadă de maximum trei luni de la deschiderea procedurii permiţând firmei aflate în insolvenţă să îşi construiască un plan mai clar, fără eventuale suprize din partea furnizorilor. Pe de altă parte, dacă debitorul nu îşi respectă obligaţiile curente de plată pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, creditorul respectiv va avea posibilitatea de a cere falimentul firmei aflate în insolvenţă. Pe de altă parte, a fost modificată o prevedere din prima formă a Codului care dădea creditorului posibilitatea de a trece la executarea silită a debitorului pentru creanţele curente acumulate după declanşarea procedurii. Fiscul şi executorii judecătoreşti au fost cei care au susţinut această măsură însă se pare că nu vor avea câştig de cauză.
Nu în ultimul rând, noul cod schimbă tratamentul aplicat creanţelor către firmele de leasing. Acestea vor fi tratate exact ca băncile adică drept creditori garantaţi, statut mai bun decât cel pe care îl au în prezent, adică de simplu furnizor.
“Leasingul financiar este tot o creditare în care, în locul ipotecii clasice, ai faptul că cel care împrumută dobândeşte bunul într-o relativă proprietate. Tratamentul va fi, aşadar, similar creditorului garantat adică se înscrie în tabel cu ratele scadente şi sub formă de creanţă curentă cu ratele de după intrarea în procedură. Dacă se realizează operaţiunea de opţiune la final, nu e nicio probemă. Dacă nu, eu firma de laesing am posibilitatea să mă reposedez, rămân creditor urmând ca eu să fiu înscris cu suma rămasă după valorificarea bunului “, explică Tîrnoveanu.
