16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Salariul mediu brut a ajuns la 3.305 lei în septembrie, iar câştigul mediu net la 2.376 lei
Salariul mediu brut a ajuns la 3.305 lei în septembrie, iar câştigul mediu net la 2.376 lei

Câştigul salarial mediu brut pe economie a crescut cu 0,5% în septembrie faţă de luna anterioară, până la 3.305 lei, în timp ce valoarea netă s-a situat la 2.376 de lei, în urcare cu 12 lei (+0,5%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
Conform statisticii, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei — inclusiv activităţi de servicii informatice, respectiv 6.022 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.399 lei).
Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 111,5%.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost de 100% pentru luna septembrie 2017 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 178,3%, păstrând aceeaşi valoare ca şi în luna august 2017.
În luna septembrie 2017, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna august 2017. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau pentru 'Ziua petrolistului'), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 15,8% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 6,7% în activităţi de servicii anexe extracţiei; între 3,5% şi 4,5% în fabricarea produselor textile, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; între 2% şi 3% în fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, cercetare-dezvoltare, telecomunicaţii, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 2% şi 5% în industria metalurgică, fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi aeriene, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din tutun.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+3,6%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (-0,5%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1 leu).


Articole înrudite