Românii aflaţi la orice vârstă, care nu au mai avut anterior o afacere proprie, pot înfiinţa gratuit o microîntreprindere, graţie legii pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor, adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, informează Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de afaceri şi Turism.
Conform noului act normativ, este eliminată condiţia de vârstă maximă de 35 de ani pentru a permite accesul la facilităţile acordate tuturor persoanelor aflate la prima afacere. Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului.
„Am eliminat restricţia de vârstă pentru întreprinzătorii debutanţi. Încurajarea întreprinzătorilor autohtoni este nu numai o promisiune, ci şi o datorie a actualei guvernări, un mijloc direct de susţinere a dezvoltării economiei”, a declarat ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, Florin Jianu.
Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism poate acorda întreprinzătorului o alocaţie financiară nerambursabilă reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro (echivalentul în lei), din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care acesta face dovada surselor de cofinanţare. Alocaţiile financiare nerambursabile se acordă în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în bugetul Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism.
Noua lege prevede şi acordarea de garanţii de către Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), pentru creditele contractate de SRL-D, în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentului pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism. Trebuie respectate condiţiile prevăzute în normele şi procedurile interne ale instituţiilor de credit şi ale FNGCIMM, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.
În perioada 2011 - 2014, numărul mediu anual de beneficiari de alocaţii financiare nerambursabile în valoare de 10.000 de euro a fost de 500 de microîntreprinderi. În aceeaşi perioadă, un număr de 14.000 de microîntreprinderi nou înfiinţate au beneficiat de facilităţile fiscale acordate conform OUG nr. 6/2011.