13 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România şi Bulgaria deţin cea mai mare populaţie de sturioni pentru caviar din UE
România şi Bulgaria deţin cea mai mare populaţie de sturioni pentru caviar din UE
România şi Bulgaria, care erau cei mai importanţi exportatori de caviar provenit de la sturionii sălbatici din zona Dunării, deţin, în prezent, cea mai mare populaţie naturală la această specie din Uniunea Europeană, arată datele World Wild Found, prezentate într-o conferinţă de lansare a proiectului „Protejaţi sturionii, cel mai valoros dar al naturii”.
În Europa, Franţa şi Germania sunt cei mai mari importatori de caviar, iar la nivel mondial, Uniunea Europeană, Statele Unite şi Elveţia domină piaţa, cu 81% din totalul importurilor provenite din comerţul legal internaţional.
Prohibiţia la sturion a fost introdusă în România în 2006, iar în Bulgaria în 2011.
„Personal, optez pentru continuarea prohibiţiei la sturioni, până când sturionul din Lunca Dunării va fi, ca stoc, la nivelul anilor 1990”, a declarat, în conferinţă, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga.
Potrivit Raportului "Comerţul ilegal cu caviar în Bulgaria şi România", realizat de World Wild Found (WWF), 83% dintre pescarii de pe Dunăre şi din Delta Dunării consideră că pescuitul de sturioni nu este o ameninţare pentru prezervarea speciei, deşi 67% cred că stocurile au o tendinţă de scădere.
Cercetarea relevă că 68% dintre pescari nu eliberează sturionii, cu toate că este în vigoare interdicţia de a pescui această specie, încă din 2006. 94% dintre pescari ar coopera cu autorităţile, cu condiţia ca şi acestea să respecte legea, dar numai 45% consideră că denunţarea braconierilor este eficientă pentru oprirea pescuitului ilegal la sturion. 39% dintre cei chestionaţi au răspuns că o denunţare ar fi inutilă.
Raportul, finanţat de Fondul pentru Conservarea Speciilor Mohamed bin Zayed şi WWF, arată, de asemenea, că prohibiţia, ca unică soluţie până acum, este privită cu reticenţă de pescari, deşi 90% dintre aceştia declară că o respectă şi sunt de acord că sturionii au nevoie să fie protejaţi pentru a supravieţui. 87% dintre pescarii chestionaţi îşi doresc ca prohibiţia să înceteze cât mai repede, iar 96% doresc să păstreze tradiţia de pescuit sturioni.
Potrivit coordonatorului de proiect în România, Cristina Munteanu, "cercetările demonstrează că prohibiţia, chiar şi susţinută prin sancţiuni mai aspre, nu este suficientă pentru protejarea acestor specii".
Prin proiectul Life plus, WWF România are ca ţintă crearea, până în 2015, a condiţiilor viabile pentru populaţiile de sturioni din Dunăre, printr-o mai bună colaborare între autorităţi şi pescari.
Sturionii, singurii peşti care furnizează caviarul autentic, pot ajunge de-a lungul vieţii până la mărimea unui autobuz şi pot cântări peste 1.500 de kilograme.


Articole înrudite