Ordonanţa de Urgenţă prin care se va înfiinţa primul fond mutual destinat agriculturii va intra în Guvern săptămâna viitoare, pe 26 iunie, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, la începutul discuţiilor cu reprezentanţii Comisiei Prezidenţiale pentru Agricultură.
"Pe 26 iunie va intra în Guvern Ordonanţa de Urgenţă prin care se va înfiinţa primul fond mutual destinat agriculturii. Fermierii vor avea astfel un instrument prin care vor putea fi despăgubiţi atunci când au probleme legate de grindină, secetă sau pierderi de venit pe care le-ar putea înregistra din cauza pieţei", a spus Constantin.
Acesta consideră că proiectul va avea succes pentru că sunt asociaţii de agricultură care doresc să înfiinţeze un fond mutual pe scheletul asociaţiilor proprii.
"Sunt asociaţii de agricultori care doresc chiar pe scheletul asociaţiei să facă un fond mutual. Există discuţii avansate, discutăm cu fermierii în continuare astfel încât să avem succes cu acest proiect. Eu cred că dincolo de legislaţie, care va fi aprobată până pe 30 iunie, aşa cum ne-am angajat, trebuie să lucrăm cu fermierii, astfel încât până la sfârşitul anului să vorbim clar de înfiinţarea primului fond mutual care să funcţioneze din 2014. Atunci vom avea acces şi la bani europeni pentru că din perspectiva 2014-2020 Comisia Europeană acoperă şi anumite riscuri, adică o sumă extrem de importantă, respectiv la un euro returnează 1,65 euro", a adăugat şeful MADR.
Potrivit specialiştilor din Ministerul Agriculturii, funcţionarea fondurilor mutuale pentru agricultură va putea fi sprijinită financiar, timp de trei ani, din fonduri europene şi naţionale, însă capitalizarea acestora va fi făcută de fermierii români interesaţi de a participa şi cotiza la un astfel de fond.
Un astfel de fond ar trebui să deţină pentru început cel puţin 50 de milioane de euro, anual cotizaţia fermierilor urmând să fie capitalizată dacă nu vor fi evenimente climatice care necesită acordarea de despăgubiri.
România a preluat modelul fondului mutual franţuzesc, deoarece Franţa este singura ţară din UE care are funcţional un astfel de fond, deşi înfiinţarea acestora este o obligaţie în viitoarea Politică Agricolă Comună.