România poate să se menţină pe primele locuri în Europa la producţia agricolă, dacă va reuşi să convingă Comisia Europeană să nu mai fie interzise anumite substanţe absolut necesare în tratarea seminţelor, a declarat, marţi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-o conferinţă pe teme agricole.
"Putem să ne menţinem pe primul loc la floarea soarelui şi pe doi la porumb dacă vom reuşi să nu mai fie interzise anumite substanţe care folosesc neonicotinoidelele. Ele sunt absolut necesare în tratarea seminţelor.
Faptul că în 2013 ele au fost interzise dăunează foarte mult producţiei din România, dacă nu vom obţine acea perioadă de derogare de 120 de zile, aşa cum împreună cu mediul privat am încercat să convingem Comisia Europeană.
Am înţeles că există un accept de principiu şi aşteptăm acum şi acceptul formal pe această temă. Fără astfel de tratamente, ţările din Europa de Est vor fi afectate din punct de vedere al producţiei", a spus Daniel Constantin.
Acesta a precizat că "tehnologia din România nu dăunează, aşa cum se spune, crescătorilor din alte categorii, precum crescătorii de albine".
De asemenea, şeful MADR consideră că România are încă nevoie de investiţii masive în agricultură pentru a ajunge la o medie de productivitate comparabilă cu cea întâlnită în alte sate europene.
"Motivul pentru care România are subvenţii mai mici la hectar decât în alte state europene este acela că, la momentul negocierilor, în anii 2002-2003, producţia medie la hectar era 2,65 de tone, iar în alte state membre producţia medie era de 4-5 tone la hectar, la anumite produse. La baza calculării subvenţiilor am avut aceste date, care nu s-au modificat prea mult în România şi care sunt legate şi de gradul de utilizare al îngrăşămintelor, ceea ce a condus la aceste diferenţe de producţie", a spus Constantin.
În România, media anuală în anii 2010-2013 pe total îngrăşăminte folosite la hectar a fost de numai 46 de kilograme (kg), în timp ce în Anglia a depăşit 251 kg/ha, SUA — 120 kg/ha, Austria — 108 kg/ha, Bulgaria — 97 kg/ha, Grecia — 153 kg/ha, Germania — 211 kg/ha, Cehia — 95 kg/ha.
În acest context, ministrul Agriculturii a afirmat că, deşi România are un nivel de producţie mai mic, preocuparea pentru protecţia mediului a fost mai mare.
"România are un nivel de producţie mai mic, dar pe de o parte preocuparea pentru protecţia mediului a fost mult mai mare, iar pe de altă parte şi lipsa susţinerii financiare de a folosi aceste îngrăşăminte. Cred că în Romania există un potenţial de creştere şi o grijă naturală a tuturor celor care lucrează în agricultură pentru mediul înconjurător", a mai adăugat ministrul Agriculturii.
Pentru primăvara acestui an, a fost programată însămânţarea unei suprafeţe de peste 5 milioane de hectare, în special cu porumb (2,6 milioane hectare) şi floarea-soarelui (1,32 milioane hectare), dar şi cu sfeclă de zahăr, cartofi, legume în câmp, plante medicinale etc.