16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România se află sub media regională de impozitare a profitului, dar cu nivel foarte ridicat de TVA
România se află sub media regională de impozitare a profitului, dar cu nivel foarte ridicat de TVA

România se află în continuare sub media regională a cotei impozitului pe profit, în timp ce cota TVA de 24% o plasează printre ţările Europei Centrale şi de Est cu cel mai ridicat nivel al poverii fiscale din impozitarea indirectă, arată studiul companiei de consultanţă fiscală Mazars, care analizează mediul fiscal în statele din regiune.
Potrivit studiului Mazars, schimbările din perioada 2013 - 2014 ale mediului fiscal din Europa Centrală şi de Est indică faptul că la nivelul regiunii se păstrează o uşoară tendinţă de reducere a impozitării directe, în paralel cu atenuarea creşterii TVA.
Rata medie în regiune a impozitului pe profit este în prezent de aproximativ 17%, iar cota medie a TVA se menţine la aproximativ 21%.
În perioada 2013-2014, două state din regiune au redus cu câte un procent nivelul impozitului pe profit - Slovacia la 22% şi Ucraina la 18%. La nivelul Uniunii Europene, în afară de Slovacia, alte două state membre au decis să relaxeze impozitarea directă în aceeaşi perioadă. Potrivit ultimului raport Eurostat, cea mai mare reducere, de 2 procente, a fost aplicată de Marea Britanie (de la 23% la 21%), aceasta fiind urmată de Slovacia (de la 23% la 22%) şi Danemarca (de la 25% la 24,5%).
România rămâne în continuare ţara cu una dintre cele mai scăzute cote de impozit pe profit (16%), atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi în Europa Centrală şi de Est. Cota medie ajustată la nivel regional, de 17,2%, se află în prezent cu aproape 6 puncte procentuale sub media Uniunii Europene (23,1% în 2014).
Dintre ţările cuprinse în studiul Mazars, România se apropie cel mai mult de Polonia, atât ca nivel al cotei aplicate (Polonia - 19%), cât şi ca variaţie, cele două ţări păstrând nemodificată rata de impozitare în ultimii 5 ani. Este de luat în calcul posibilitatea ca pe termen mediu România să schimbe detaliile acestei comparaţii, dacă mediatizata trecere la impozitarea progresivă va deveni realitate, susţine Mazars.
Faţă de Uniunea Europeană, unde impozitul pe profit variază între 10% (Bulgaria) şi 38% (Franţa), Europa Centrală şi de Est se caracterizează prin variaţii mai mici de la un stat la altul ale cotelor aplicate. Cel mai mic nivel, de 9%, este în Muntenegru, iar cel mai mare de 26%, în Grecia.
Tendinţa de creştere a TVA, manifestată începând cu 2009 ca efect al încercărilor de reducere a deficitelor bugetelor naţionale, s-a atenuat în perioada 2013 - 2014, arată studiul Mazars. În acest interval, două ţări din regiune au majorat TVA cu două procente: Muntenegru (la 19%) şi Slovenia (la 22%), fără ca schimbarea să influenţeze semnificativ cota medie calculată pentru cele 16 ţări, de 21%. Nivelul este similar celui din Uniunea Europeană (21,5%).
TVA rămâne o povară fiscală importantă în Europa Centrală şi de Est, România plasându-se pe locul 3 din punct de vedere al nivelului acestei cote, după Ungaria (27%) şi Croaţia (25%).
Cota de 24% menţine, de altfel, România pe unul dintre primele locuri la nivelul întregii Uniuni Europene, doar 4 state având nivelul TVA mai mare: Ungaria, Croaţia, Danemarca (25%) şi Suedia (25%). La polul opus se află Luxemburg (15%) şi Malta (18%).
Sistemul impozitului pe venit în cele 16 state analizate din Europa Centrală şi de Est nu a suferit modificări în intervalul 2013-2014. Muntenegru rămâne ţara cu cea mai scăzută cotă de impozit pe venit din regiune, de 9%, în timp ce ratele cele mai ridicate sunt în Austria şi Slovenia (cotă maximă de 50%).
Sistemul de impozitare bazat pe cota unică este aplicat în opt din cele 16 ţări, în timp ce în celelalte opt state funcţionează sistemul cotelor progresive. Datele Eurostat indică faptul că nici la nivelul Uniunii Europene nu au intervenit schimbări: în afară de Finlanda şi Suedia, care au operat majorări ale impozitului pe venit, niciun alt stat membru nu a modificat cotele de impozitare în intervalul 2013-2014. În Uniunea Europeană, cea mai redusă cotă este cea a Bulgariei (10%), iar cele mai ridicate, de peste 55% sunt aplicate în Suedia şi Danemarca. Cu 16%, România se încadrează în eşalonul ţărilor UE cu cele mai scăzute rate de impozit pe venit, alături de Bulgaria, Lituania şi Ungaria.


Articole înrudite