22 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România a pierdut o poziţie în clasamentul Doing Business
România a pierdut o poziţie în clasamentul Doing Business
România ocupă poziţia 36 în clasamentul „Doing Business 2017”, elaborat de Banca Mondială, cu un punctaj total de 74,26 puncte, după Kazahstan.
Deşi scorul general înregistrat de România în acest an este cu 0,14 puncte mai mare decât cel consemnat anul trecut, ţara noastră a pierdut o poziţie în acest clasament anual care analizează, pe baza unor criterii, economiile unui număr de 190 de ţări.
Potrivit raportului Băncii Mondiale, România a făcut progrese în domeniul plăţii taxelor, unde a câştigat patru poziţii faţă de anul trecut, însă a pierdut 11 poziţii la indicatorul demararea unei afaceri.
România devansează în acest clasament ţări precum Bulgaria — locul 39, Ungaria, locul 41, Belgia — 42, Italia — 50 sau Turcia — 69, dar se situează în urma unor ţări precum Polonia, aflată pe poziţia 24, Cehia — locul 27, Slovenia — 30, Slovacia — 33 sau Kazahstan — 35.
Conform Băncii Mondiale, România a înregistrat cea mai mare cădere, 11 poziţii până pe locul 62, la indicatorul demararea unei afaceri.
"România a făcut demararea unei afaceri mai dificilă prin creşterea timpului necesar pentru înregistrarea pentru TVA", se arată în raportul Băncii Mondiale.
Pe de altă parte, România a făcut cele mai mari progrese la plata taxelor, indicator la care se clasează pe locul 50 la nivel mondial, cu patru poziţii mai sus decât anul trecut.
Din cele 190 de ţări analizate de Banca Mondială, Noua Zeelandă ocupă prima poziţie în ierarhia statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, cu un punctaj de 87,01 puncte, urmată de Singapore, Danemarca, Hong Kong, China, Coreea de Sud, Norvegia, Marea Britanie, SUA, Suedia şi Fosta Republică Iugoslavă Macedonia. Pe ultimele locuri ale clasamentului se află două ţări africane, Eritreea şi Somalia, cu un scor de 20,29 puncte.
Banca Mondială subliniază că un număr record de 137 de economii au făcut reforme anul trecut pentru a face mai uşoară demararea unei afaceri. Ţările care au făcut cele mai mari progrese sunt Brunei, Kazahstan, Kenya, Belarus, Indonezia, Serbia, Georgia, Pakistan, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein.
Raportul instituţiei financiare internaţionale analizează 190 de economii pe baza a 11 criterii, precum demararea unei afaceri, obţinerea unui credit, accesul la reţeaua de electricitate şi tranzacţiile transfrontaliere.

Articole înrudite