27 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Economia Greciei nu se va redresa în 2014, ci se va confrunta cu încă un an de recesiune, se arată într-o estimare realizată de banca americană Morgan Stanley, transmite site-ul ekathimerini.com.
Prognoza Morgan Stanley vine în contrast cu raportul prezentat în decembrie de Comisia Europeană, care indică îmbunătăţirea climatului economic, şi cu aşteptările guvernului de la Atena privind redresarea economiei.
În condiţiile în care Grecia intră în al şaselea an de recesiune, ministrul elen de finanţe, Yannis Stournaras, a declarat că redresarea economiei va începe la sfârşitul anului. Acest punct de vedere este împărtăşit de multe firme internaţionale şi autorităţi care se aşteaptă ca Grecia să se redreseze anul acesta.
Totuşi, banca americană Morgan Stanley este mult mai pesimistă şi se aşteaptă la o implicare mai radicală a sectorului oficial în viitoarea restructurare a datoriei Greciei, după ce procesul de răscumpărare a unei părţi din obligaţiunile suverane deţinute de investitorii privaţi de luna trecută doar a acordat creditorilor oficiali şansa de a achita fonduri către Grecia. Morgan Stanley susţine nivelul de îndatorare al Greciei rămâne foarte ridicat, dar o nouă implicare a sectorului oficial va depinde de calendarul alegerilor în Europa.
Morgan Stanley se aşteaptă ca presiunea austerităţii în Grecia să scadă anul acesta, iar declinul Produsului Intern Brut va fi de 4,5%, în linie cu estimările Comisiei Europene şi a guvernului elen.
În decembrie, Banca Centrală a Greciei a anunţat că economia ţării s-ar putea redresa mai devreme decât se estimează dacă reformele structurale şi măsurile financiare sunt implementate.
Potrivit planului fiscal pe termen mediu, guvernul de la Atena se aşteaptă la o contracţie economică de 6,5% în 2012 urmată de o scădere de 4,5% în 2013. O uşoară revenire ar urma să înceapă la finele lui 2013 după care economia greacă va putea înregistra o creştere de 0,2% în 2014.
Începând din 2010, Grecia a fost exclusă practic de pe pieţele internaţionale de capital ca urmare a dobânzilor deosebit de mari cerute de investitori pentru a achiziţiona obligaţiuni greceşti.


Articole înrudite