11 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Programul ”Prima maşină”: Care sunt normele de aplicare şi ce condiţii trebuie să îndeplinească doritorii
Programul ”Prima maşină”: Care sunt normele de aplicare şi ce condiţii trebuie să îndeplinească doritorii

Persoanele care vor achiziţiona un autovehicul prin programul "Prima maşină" vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 lei plus TVA, şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%, conform normelor de aplicare a programului.
Normele au fost aprobate în şedinţa de marţi a Guvernului.
"Cinci ani perioada de creditare, limita 50.000 (lei - n.r.) plus TVA, se subvenţionează cu 50% dobânda", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, la finalul şedinţei, anunţând aprobarea normelor. Iniţial, autorităţile anunţaseră pentru acest program o perioadă de creditare de până la 7 ani.
Proiectul de norme, prezentat la finele lunii octombrie, prevede că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care vor să cumpere cu credit un autoturism prin programul "Prima Maşină" trebuie să depună un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie, iar în cazul celor de peste 36 de ani, inclusiv, procentajul creşte la minimum 10%. Potrivit proiectului, persoanele fizice vor beneficia de o finanţare - exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit - care va acoperi maximum 95% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. Statul va garanta 50% din finanţarea acordată. Persoanele cu vârsta de peste 36 ani, inclusiv, la data aprobarii creditului vor beneficia de finanţare - exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit - care va acoperi maximum 90% din preţul de achiziţie prevăzut în factura proforma. În acest caz, statul va garanta 40% din finanţare, conform proiectului. Pentru a beneficia de garanţia acordată de stat, persoanele fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care: să facă dovada că autoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplineşte cel puţin cerinţele minime ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmă care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 lei, la care se adaugă TVA. De asemenea, cumpărătorul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă Full Casco fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună, şi să nu înstrăineze maşina pe toată durata de valabilitate a garanţiei.
Programul "Prima Maşină" va beneficia în acest an de un plafon total al garanţiilor de 50 de milioane de lei. Programul "Prima Maşină" a fost aprobat la mijlocul lunii octombrie de Guvern prin ordonanţă de urgenţă, actul normativ indicând doar că preţul maxim al maşinii care poate fi astfel cumpărată este de 50.000 lei plus TVA.


Articole înrudite