16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sancţiunile drastice prevăzute de noul Cod al Muncii în ceea ce priveşte practicarea muncii la negru, atât în cazul angajatorilor cât şi de către cei care acceptă să muncească fără forme legale, nu i-au speriat pe unii angajatori, care au continuat să folosească personal fără forme legale de angajare, chiar dacă odată cu intrarea în vigoare a Codului Muncii, valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru folosirea unei persoane fără forme legale de angajare a crescut de la 3.000 - 4.000 de lei la 10.000 - 20.000 de lei. Noul Cod al Muncii mai prevede că angajatorii care folosesc la negru cel puţin 5 persoane nu mai sunt sancţionaţi, ci li se face plângere penală. Dar şi gălăţenii care acceptă să lucreze fără forme legale vor fi arşi la buzunar, aceştia urmând să fie sancţionaţi cu sume cuprinse între 500 şi 1.000 de lei. Controalele efectuate ieri de către inspectorii de muncă gălăţeni, care au fost însoţiţi de jandarmi, au scos la iveală faptul că un număr de 7 angajatori din construcţii şi servicii foloseau la negru un număr de 8 persoane. „6 echipe de control alcătuite din inspectori de muncă gălăţeni, însoţiţi de jandarmi, au efectuat controale la un număr de 28 de angajatori, atât din Galaţi cât şi din Tecuci. În urma verificărilor efectuate au fost depistate 8 persoane care lucrau fără forme legale la un număr de 7 angajatori din construcţii şi prestări servicii. După finalizarea verificărilor, respectiv după ce angajatorii vor veni la ITM Galaţi pentru a da declaraţii, vor fi aplicate sancţiunile corespunzătoare pentru folosirea muncii fără forme legale”, ne-a declarat directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, Ionel Petrea.

Articole înrudite